28 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CNAIR: Astăzi s-a produs minunea, am reușit să recepționăm proiectul Podului suspendat peste Dunăre (VIDEO)
CNAIR: Astăzi s-a produs minunea, am reușit să recepționăm proiectul Podului suspendat peste Dunăre (VIDEO)

De astăzi a fost recepționat întregul ansamblu al obiectivului Pod suspendat peste Dunăre Brăila-Tulcea și au fost deschise și toate drumurile de legătură. Podul ca atare a fost dat în folosință în iulie 2023, dar fără drumurile de legătură. De atunci podul a fost asfaltat de mai multe ori și chiar un drum de legătură spre Jijila, deschis abia azi, a fost reparat, dar acum întregul ansamblu este circulabil. Drumurile de legătură, mai ales cel spre Jijila, erau gata demult, de aproape doi ani, dar constructorul nu l-a mai deschis decât după ce întreaga lucrare a fost recepționată.
Autovehiculele au început să curgă rând pe rând, au venit în număr mare chiar imediat după deschiderea drumurilor de legătură. Șoferii spun că au mers pe noul drum pentru că le scurtează mult tranzitul spre Galați sau Brăila sau din acestea către Tulcea.
Acum oficial întregul ansamblu, pod suspendat și drumuri, este gata și este și circulabil și recepționat de statul român. "Ca să spunem așa, astăzi s-a produs minunea, am reușit să recepționăm proiectul întreg de la Brăila, adică podul și drumurile de legătură, drumurile de legătură Jijila și pasaj peste CF Brăila, întregul proiect este recepționat și dat în circulație, ceea ce pentru zona respectivă și pentru economia României este un pas înainte, dar pentru că au fost atâtea discuții privind calitatea lucrărilor, trebuie să precizez că întregul proiect și drumurile de legătură și pasajul CF și podul rămân în continuare în perioada de garanție, adică 10 ani, ca atare, orice degradare va apărea va trebui să fie reparată de constructor pe banii lui", a precizat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.
Pe lângă podul suspendat, de acum se poate circula inclusiv pe toți cei 19 km ai drumului de legătură Brăila - Jijila care face conexiunea dintre Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila și județul Tulcea. De asemenea, s-a deschis circulația și pe pasajul CF Brăila - Galați, în lungime de 220 metri.

Video, mai jos!

  • Galerie Video:
    • Video File:
    • Video File:

Articole înrudite