21 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Firma care a făcut Podul peste Dunăre cere 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie
Firma care a făcut Podul peste Dunăre cere 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie

Drumul de legătură al podului suspendat peste Dunăre, cel spre Jijila, dar şi partea de pe malul brăilean, ar putea fi date în circulaţie, dar se opune constructorul, cel care a realizat şi podul suspendat. Constructorul italian vrea mai mulţi bani în plus, să îşi recupereze lucrările făcute prost, cum ar fi reasfaltarea cu repetiţie a podulul suspendat, altfel va da drumul abia în octombrie 2024, atunci când i-a permis instanţa, deşi termenul iniţial era la finalul lui 2023. Ministrul Transporturilor acuză aici şantaj. "În acest moment ne solicită, nouă, Ministerului, CNAIR-ului, ne solicită, constructorul podului şi drumurilor de legătură, 230 milioane de lei că să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat atât pe malul brăilean, cât şi pe cel tulcean. Spre Jijila, dar şi partea de sens giratoriu şi tot ce se află pe malul brăilean, finalizat 99 la sută, deci se poate da drumul la circulaţie. Altfel, fără, vor respecta termenul pe care l-au câştigat, pe care îl au, octombrie 2024. Asta înseamă rea voinţă, nu o să fim de acord, nici la Minister, nici la CNAIR, cu acest tip de şantaj, iar măsurile pe care le vom lua, nu numai pe această lucrare, o să le vedeţi săptămânile şi lunile viitoare. Pentru ce vor aceşti bani în plus? Ca să vă faceţi o imagine dincolo de alte lucrări pe care consideră dânşii că ar trebui să le plătim noi, 30 de milioane, din suma aceasta, reprezintă ce i-am pus noi să refacă, asfaltul care anul trecut a fost schimbat. Tocmai de aceea nu am fost de acord cu recepţia, nici acum, să fim parte sau să cedăm la acest şantaj", a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.


Articole înrudite