04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Finanţări importante pentru Tecuci: canalizare şi staţie de epurare
Finanţări importante pentru Tecuci: canalizare şi staţie de epurare
Tecucenii au două motive de bucurie la acest început de an, având în vedere faptul că două dintre cele mai importante proiecte sunt aproape de start, lucrările de execuţie putând debuta la începutul acestei primăveri. Primarul Eduard Finkelstain ne-a informat: „Am aflat că două dintre cele mai importante proiecte vor avea licitaţiile pe parcursul lunilor viitoare, respectiv la finele lunii martie şi începutul lui aprilie. Prin cele două importante proiecte se va realiza extinderea reţelelor de canalizare pe cele 53 de străzi din centrul municipiului, în special în zona A, dar şi modernizarea staţiei de epurare, care reprezintă un pas deosebit de important. Proiectele sunt aşteptate de patru ani şi reprezintă cele mai mari investiţii în acest sens din municipiu. Asteptăm cu nerăbdare susţinerea licitaţiilor, anunţarea câştigătorilor, dar mai ales debutul lucrărilor de execuţie”.
Ministerul Dezvoltarii, prin Anuntul de participare nr.132791/31.01.2012, a lansat în SEAP procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de „Proiectare şi execuţie a sistemelor de canalizare şi epurare a apelor uzate şi sisteme de alimentare cu apă a localităţilor din judeţul Galati”. Conform caietului de sarcini, ataşat invitaţiei de participare, la punctul nr. 1 se regăseşte obiectivul „Extindere reţele de canalizare sistem separativ ape menajere şi pluviale în municipiul Tecuci” în valoare de 8.841.913 lei inclusiv TVA. Valoarea totală estimată a achizitiei este de 53.687.545,16 lei fără TVA. Finantarea va fi asigurată de bugetul de stat, durata totală de execuţie fiind de 108 luni de la data atribuirii contractului.
Şi încă un proiect, prin Apă Canal
Apă Canal SA Galaţi, prin Anunţul de participare nr. 132815/01.02.2012, a lansat în SEAP procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului pentru „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din Tecuci şi Târgu Bujor, inclusiv reabilitarea fronturilor de captare Vadu Roşca, Salcia Lieşti, Cosmeşti, Rotunda şi Târgu Bujor”. Obiectul contractului cuprinde şi „Sistem alimentare cu apă Tecuci”, însemnând realizarea următoarelor lucrări: reabilitare 26 puţuri aparţinând frontului captare Cosmeşti, reabilitare 10 puţuri aparţinând frontului captare Rotunda, reabilitare staţie clorare, reabilitare staţie pompare apă Cosmeşti, construcţie staţie pompare apă potabilă Cernicari, extindere staţie de pompare apă potabilă Bălcescu, reabilitare reţele apă potabilă pe o lungime de 613 m, extindere reţele de apă potabilă (L = 31.499 m), sistem alimentare apă SCADA. Valoarea totală estimată a achiziţiei este de 80.709.709 lei fără TVA. Finanţarea va fi asigurată prin POS Mediu, Axa 1 – „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată”. Durata totală de execuţie este de 37 de luni de la data atribuirii contractului.


Articole înrudite