03 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţeancă atacată de o haită de câini vagabonzi. Femeia a ajuns la spital cu răni grave (VIDEO)
Gălăţeancă atacată de o haită de câini vagabonzi. Femeia a ajuns la spital cu răni grave (VIDEO)

Poliţia Galaţi a fost sesizată telefonic, prin intermediul Serviciului Naţional Apel Unic de Urgenţă 112, la data de 26 februarie 2023, în jurul orei 17:50, cu privire la faptul că pe un teren viran, din comuna Vânători, judeţul Galaţi, o femeie a fost atacată de o haită de câini fără stăpân, care au muşcat-o şi i-au provocat mai multe răni.
Din verificările preliminare, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi au stabilit faptul că o femeie, de 57 de ani, domiciliată în Vânători, în timp ce aduna urzici pe un teren agricol, de la marginea localităţii de domiciliu, a fost atacată de mai mulţi câini vagabonzi. Un bărbat, de 44 de ani, domiciliat în municipiul Galaţi, a auzit ţipetele de ajutor ale femeii şi a sărit în ajutorul acesteia. A reuşit să înlăture pericolul şi să oprească acţiunea câinilor, punându-i pe fugă, însă, a fost muşcat, la rândul său, la nivelul membrelor inferioare şi superioare.
Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar femeia a rămas internată din cauza rănilor care i-au fost provocate la nivelul corpului şi al capului.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor fi continuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi.
În prezent, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, însoţiţi de reprezentanţii unei asociaţii de profil, se află în zona comunei Vânători, în vederea capturării câinilor fără stăpân. VIDEO, mai jos!


Articole înrudite