19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii sunt praf şi pulbere la examenele pentru permisele de conducere
Gălăţenii sunt praf şi pulbere la examenele pentru permisele de conducere

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a prezentat, în şedinţa ordinară a Comisiei de siguranţă rutieră a judeţului Galaţi de la nivelul Prefecturii Galaţi, situaţia statistică pe linie de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere pe primele trei luni ale anului 2023.
Potrivit raportului, în primul trimestru al acestui an s-au prezentat la proba teoretică (sala) 3856 de candidaţi. Dintre aceştia au promovat examenul 47,97%. La proba practică (traseu) s-au prezentat 3.273 de candidaţi din care au promovat examenul 58,84%. Cu toate acestea, potrivit raportului prezentat, promovabilitatea finală adică total examinaţi/candidaţi promovaţi traseu este de doar 27,01%, cu menţiunea că în rezultatelc de la proba practică este inclus şi numărul candidaţilor care au susţinut proba practică de mai multe ori (restanţierii).
Pe categorii auto, promovabilitatea la proba de traseu este următoarea:
- Cat B - 54.57 %;
- Cat BI - 75.00 %;
- Cat BE - 71.43 %;
- Cat C - 79.25 %;
- Cat CE - 86.75 %.
Demn de precizat este că proba practică în traseu (fără poligon) susţinută pentru obţinerea categoriilor A1, A2 şi A este înregistrată audio-video începând din acest an, ceea ce presupune ca fiecare şcoală de şoferi este obligată să asigure echipamente de comunicare performante pentru a putea asigura filmarea probelor de traseu. Camerele de filmare vor fi montate pe autoturismul de şcoală în care se află examinatorul şi care urmăreşte motocicleta aflată în examen. Cu toate acestea, în statisticile prezentate nu au fost cuprinse şi aceste categorii.
În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a luat în discuţie şi activitatea de pregătire şi examinare a candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere, având în vedere că statisticile privind promovabilitatea nu arată prea bine.


Articole înrudite