05 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galați: Fete de 16 ani agresate în autobuz. Autorul lăsat în libertate
Galați: Fete de 16 ani agresate în autobuz. Autorul lăsat în libertate

Autorul inițial reținut este cercetat sub control judiciar. Este vorba despre un gălățean, în vârstă de 35 de ani!

Potrivit IPJ Galați, "la data de 20 septembrie 2023, în jurul orei 22:00, la sediul Secției 2 Poliție Galați, s-au prezentat două adolescente, ambele cu vârsta de 16 ani, domiciliate în municipiul Galați, sesizând faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 15:00, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, în zona Piața Energiei, din orașul de domiciliu, una dintre acestea ar fi fost atinsă în mod intenționat cu palma într-o zonă intimă de un bărbat necunoscut".

Totodată, bărbatul le-ar fi amenințat cu moartea și cu acte de violență fizică și chiar ar fi lovit-o pe cealaltă adolescentă cu piciorul. "În urma activităților efectuate, polițiștii au identificat persoana din filmarea video, fiind vorba de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Galați. Acesta a fost condus la sediul unității de poliție mai sus menționată în vederea audierii și continuării cercetărilor", mai precizează IPJ Galați.

După probatoriul administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a bărbatului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, lovire sau alte violențe și amenințare, iar, la data de 21.09.2023, după prezentarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Recomandări:

! Dacă vă aflați în astfel de situații, încercați să nu provocați agresorul în niciun fel și să solicitați sprijin de la conducătorul mijlocului de transport în comun sau de la persoanele din jur, dacă situația vă permite, pentru a fi anunțată Poliția prin intermediul S.N.U.A.U. 112.

! De asemenea, încercați să rețineți cât mai multe detalii cu privire la persoana agresorului/agresorilor, legate de fizionomie, semne particulare și obiecte de vestimentație, pentru a putea fi identificați mai ușor de către polițiști. *foto: caracter ilustrativ


Articole înrudite