
Peste 2,2 milioane de euro sunt puse la dispoziţia firmelor de formare profesională, ONG-urilor şi altor instituţii acreditate din Galaţi, printr-un nou apel de proiecte prin Programul Tranziţie Justă 2021–2027.
„Este o linie de finanţare extrem de importantă, mai ales că, din totalul de 372,2 milioane de euro alocate judeţului Galaţi din fondurile europene PTJ, peste 60% sunt direcţionate pentru dezvoltarea a peste 300 de IMM-uri. Aceste investiţii vor contribui inclusiv la crearea a peste 2.000 de noi locuri de muncă. În aceste condiţii, este esenţial să avem o piaţă a muncii dinamică, diversificată şi adaptabilă. Noua linie de finanţare, prin care furnizorii de formare profesională pot accesa granturi europene cuprinse între 60.000 şi 500.000 de euro, va veni atât în sprijinul angajatorilor, cât şi al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”, declară preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.
Granturile vor putea acoperi până la 98% din cheltuielile eligibile şi vizează programele de formare profesională (iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare, specializare); certificarea competenţelor; accesul la echipamente; dezvoltarea de parteneriate locale cu angajatori; analiza pieţei muncii şi evaluarea nevoilor angajatorilor şi ale grupurilor ţintă etc.
Apelul de proiecte este tip competitiv, iar aplicaţiile pentru obţinerea finanţării pot fi depuse până în data de 3 iulie, prin sistemul electronic MySMIS 2021 / SMIS2021+.