Galaţi: S-au făcut ultimele plantări pentru amenajarea pădurilor urbane

Primăria municipiului Galaţi informează că joi, 16 aprilie 2026, s-au făcut ultimele plantări pentru amenajarea pădurilor urbane. Este vorba despre circa 196.000 de puieţi plantaţi în cadrul amplului proiect prin care oraşul va avea patru păduri urbane de peste 65.000 de metri pătraţi, în două zone de la marginea oraşului şi la două şcoli. Este un proiect derulat prin PNRR, în valoare de circa 3,5 milioane de lei.

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Un oraş modern înseamnă un oraş verde, cu un aer cât mai curat. Înfiinţarea pădurilor urbane vine în completarea acţiunilor noastre pentru un oraş prietenos cu mediul, pornind de la plantări de copaci pe care le facem an de an, mijloace de transport public nepoluante, noi staţii de încărcare pentru maşini electrice, înfiinţarea de parcuri fotovoltaice etc. Sunt măsuri importante atât pentru creşterea calităţii vieţii oamenilor, dar şi pentru protejarea mediului”.

Astfel, s-au realizat plantări pentru cele patru păduri urbane în zona Bulevardului Galaţi (taluz aferent „Danubius”) – circa 7.743 mp, în zona Drumului de Centură c/c B-dul Galaţi – circa 55.218 mp, Şcoala nr. 26 „Ion Creangă” (strada Vadul Sacalelor nr. 2) – circa 722 mp şi la Şcoala nr. 29 „Sfânta Ana” (Micro 19, strada Strungarilor nr. 7A) – circa 1.577 mp.

S-au plantat arbori precum stejari, frasini, paltini şi tei, la care se adaugă arbuşti din speciile lemn câinesc şi corn/măceş. Sunt arbori şi arbuşti potriviţi pentru condiţiile climatice din Galaţi şi care au beneficii multiple: sunt deja adaptaţi la climă, necesită mai puţină întreţinere decât multe alte specii şi creează un mediu propice pentru păsări şi insecte.

Pădurile urbane vor avea densităţi mari, astfel încât să se constituie în „plămâni verzi”, care vor aduce beneficii multiple, precum purificarea aerului, reducerea zgomotului, stocarea carbonului, conservarea peisajului, reducerea temperaturii aerului şi implicit îmbunătăţirea sănătăţii publice. Totodată, împădurirea acestor suprafeţe va contribui la combaterea eroziunii prin regularizarea scurgerii apelor din precipitaţii şi îmbunătăţirea solului.

Contractul este derulat de firma SC Green Tree Brăila SRL, iar lucrările presupun pregătirea terenului, pregătirea solului, împădurirea propriu-zisă, combaterea dăunătorilor puieţilor, întreţinerea plantaţiei, precum şi completări în plantaţia nou creată în al doilea şi al treilea an, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...