28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Încă 200 de persoane audiate în cazul celor 10.000 de reţete falsificate
Încă 200 de persoane audiate în cazul celor 10.000 de reţete falsificate
Deşi acum aproape trei luni conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi susţinea că a finalizat cercetările în dosarul ce vizează falsificarea a 10.000 de reţete compensate, procesul nu va ajunge încă pe masa judecătorilor.
„Au fost audiate peste 1.000 de persoane în acest dosar, dar au rămas alte 200 de părţi vătămate, cărora trebuie să li se ia declaraţii, altfel nu putem întocmi rechizitoriul pentru că nu am avea dimensiunea exactă a prejudiciului”, ne-a declarat Ionel Gâlcă, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Ancheta a pornit în urma unei autosesizări din 2010 a poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale Galaţi, în urma căreia s-a demarat o vastă anchetă, fiind audiate iniţial 500 de persoane. Cei peste 1.000 de gălăţeni audiaţi până acum sunt în majoritatea cazurilor persoane cărora li s-au folosit datele de identitate pentru eliberarea de reţete falsificate. Procurorii au operat până acum 26 de perchiziţii la domiciliile medicilor de familie şi farmaciştilor, dar şi la sediul unui reprezentant al unei companii medicale, iar pe lista de acuzaţii se numără infracţiuni extrem de grave, precum asocierea în vederea comiterii de infracţiuni, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul în înscrisuri oficiale, înşelăciunea şi delapidarea.

Vor fi întocmite mai multe dosare penale

Pe majoritatea reţetelor falsificate apărea substanţa activă Cefaclor, folosită în tratamentul infecţiilor respiratorii, cum ar fi bronşita acută, faringita, amigdalita şi pneumonia. „90% dintre persoanele audiate de noi au declarat că nu li s-au eliberat reţete compensate, aşa cum apare în evidenţele Casei de Asigurări de Sănătate”, preciza procurorul de caz, Irina Mogoş. Prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate depăşeşte 500.000 de lei, ţinând cont de valoarea reţetelor compensate falsificate. Valoarea suportată de stat a reţetelor compensate  este între 50 şi 270 de lei pentru fiecare dintre acestea. Deşi prejudiciul depăşeşte 500.000 de lei, dosarul nu va fi judecat de Tribunal, cel mai probabil acesta urmând să fie împărţit în mai multe dosare penale, competenţa rămând astfel în curtea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, care s-a ocupat de instrumentarea cazului.

Articole înrudite