08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La rând, cu noaptea în cap, la plata taxelor locale
La rând, cu noaptea în cap, la plata taxelor locale

Respectând o curioasă tradiţie, pe care o înţeleg din ce în ce mai puţini, zeci de pensionari s-au trezit, luni dimineaţă, cu noaptea în cap, pentru a fi primii care plătesc taxele şi impozitele locale. Aşa se face că luni dimineaţă zorile au prins la coadă, în faţa Direcţiei de Taxe şi Impozite, zeci de pensionari. Totuşi, vremea frumoasă pentru această perioadă i-a făcut pe vârstnici să mai şi glumească.
“Cum de ce venim? Că n-avem somn acasă. Uite-aşa, afară e frumos, faci mişcare, că doctorul spune să faci mişcare 30 de minute în fiecare zi... Totuşi, sunt cam dezamăgit, nu o să fac multă mişcare... anul trecut ne-am îmbrâncit, ne-am agitat mai mult. Acum... cred că mă duc să mai alerg şi prin parc”, spune domnul George Panait.
“Sunt primul la rând... La şase fără ceva eram aici, m-am trezit de pe la cinci... De ce vin? Păi anul trecut era o coadă până în stradă şi acum m-am gândit să fiu primul… Ce să zic? Dacă e să plec la muncă, în străinătate, nu mai ajung eu să vin să plătesc taxele şi de aia vin!”, a spus un gălăţean între două vîrste, aflat în capul cozii.
“Mereu eram eu primul, dar de data asta am ajuns al şaselea. Vin să-mi achit datoriile, stau apoi liniştit tot anul”, glumeşte un pensionar aflat lângă “fruntaşul” contribuabil.
“De la 6.30 am venit aici, că stau aproape. Aşa plătesc mereu, la început de an, ca să nu am obligaţii, că vin alte datorii apoi şi dacă mă aglomerez... banul se cheltuie şi nu mai am de unde să plătesc”, a spus şi Anişoara Eftimie.
Au fost însă şi pensionari care s-au enervat când au văzut coada. “Uite, mai şi spun că n-au bani, dar rup uşa aici... Eu am cumpărat un apartament şi voiam să-l înscriu, dar nu stau la coada asta... Să văd dacă pot să înregistrez casa fără să stau la coadă... nu pot să stau atât”, a spus un vârstnic, supărat.

Supăraţi că săptămâna trecută nu s-au încasat impozitele

Timp de peste două ore, cât au stat la rând, contribuabilii şi-au amintit şi de faptul că au mai venit o dată şi săptămâna trecută, pentru a plăti taxele, dar au găsit Direcţia de Fiscalitate închisă. “Păi mi-a zis un gardian că nu deschid, că e Boboteaza şi Sfântul Ion, sărbătoresc şi ei ca oamenii. Zău, aşa mi-a spus”, îşi aminteşte un contribuabil, Palade. “Problema este că... uite, am întârziat... trebuia să scot de la Taxe o hârtie, îmi trebuie la Tribunal, azi e ultima zi. Dacă lucrau săptămâna trecută nu mai rămâneam să o depun în ultima zi. Am fost săptămâna trecută aici şi le-am zis celor de la uşă că nu vreau să achit taxele, ci am altă problemă, dar tot nu mi-au dat drumul înăuntru... Ce să mai zic... vai de capul nostru”, s-a plâns Vasilica S.
Deşi explicaţiile date săptămâna trecută de reprezentanţii Primăriei Galaţi arătau că în perioada 4-8 ianuarie nu s-au efectuat încasări, întrucât computerele aveau nevoie de un soft upgradat cu noile prevederi ale Codului, fiscal, mulţi contribuabili nu prea au crezut aşa ceva: “alea-s motive, cu calculatoarele... le-a fost greu să se apuce iar de muncă, după Revelion...”.

Ghişee închise, că sunt angajaţi puţini

După ce gardienii au dat drumul la uşa de intrare în sediul Direcţiei de Fiscalitate, altă problemă – în sediu, din cele şapte ghişee, doar trei erau deschise. “Păi normal că nu e bine, am stat la rând afară, acum stăm iar. Dacă erau deschise toate ghişeele, mergea mai repede! Dacă tot nu au lucrat săptămâna trecută, nu era normal să aducă acum oameni, să încaseze la toate ghişeele?”, au protestat oamenii.
“Contribuabilii reclamă, dar deocamdată este tot ce putem face. Avem deficit de personal, unii sunt în concedii medicale, cu probleme medicale grave, mai avem o angajată în concediu de creştere a copilului... Încercăm să facem faţă cu ce personal avem. De aceea le recomadăm gălăţenilor să plătească online, mai ales că din acest an nu mai este nevoie să vină aici pentru a-şi ridica, personal, credenţialele – id-ul şi parola pentru plata online. Le pot primi pe email”, a spus Elena Lovin, şefa Direcţiei de Fiscalitate. Potrivit Primăriei Galaţi, contribuabilii pot intra în posesia id-ului şi parolei şi prin intermediul poştei electronice, trimiţând la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. o cerere şi copia după actul de identitate al titularului de rol fiscal, scanate şi ataşate.
Afară, însă, la coadă, gălăţenii au explicat de ce preferă să dea bani din mână, decât pe computer. “Păi n-am încredere. A fost plata aia, pe telefon, pentru taxa de pe pod de la Cernavodă. Şi văd acum la ştiri că oameni care au plătit aşa s-au trezit cu amenzi acasă. Aşa, dacă ai chitanţă la mână, e mai sigur”, a spus domnul Palade.
“Nu mă pricep. Deşi am internet acasă, nu mă pricep să fac plata aia”, a spus o altă gălăţeancă.
“Ei, ce să spun... că nu mai stai la coadă! Parcă stai toată viaţa... Uite, afară e frumos, e cald, de ce să nu viu până aici?”, a motivate un alt contribuabil.


Articole înrudite