09 OCTOMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O nouă suspiciune de coronavirus: Băiat de 1 an din Pechea internat în spital
O nouă suspiciune de coronavirus: Băiat de 1 an din Pechea internat în spital

Noaptea trecută, un băieţel, în vârstă de un an şi două luni, a necesitat transport cu izoleta la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi pentru că a intrat în contact cu tatăl său, revenit din Italia, pe data de 23 februarie. Toată familia copilului era autoizolată la domiciliu. „Tatăl copilului a venit în ţară pe data de 23 februarie, din Milano. Familia era în carantină din acea perioadă, astfel încât am decis să transferăm copilul la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi. Familia este cooperantă, noi sperăm să fie şi de această dată o alarmă falsă, aşa cum au fost şi celelalte 5 cazuri de până acum“, a precizat prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu.

Copilul a fost adus la spital împreună cu mama lui, urmând ca amândoi să fie izolaţi până când vor veni rezultatele testelor de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş“. Medicii care l-au preluat pe micuţ spun că acesta este într-o stare stabilă. „Am preluat un pacient, de un an şi două luni, din Pechea. Acesta a intrat în contact cu tatăl său, care se afla în a opta sau a noua zi de izolare, după ce a tranzitat Italia şi a revenit acasă pe 23 februarie. Sunt cinci membri ai familiei, niciunul nu prezintă simptomatologie. Pacientul s-a prezentat cu rinoree apoasă, febră 39,5, dispnee şi tuse productivă. Momentan starea pacientului este stabilă. S-au recoltat probe ce urmează a fi trimise la Bucureşti pentru investigaţii suplimentare“, a declarat Gabriela Lupăşteanu, medic la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi.

Probele au fost trimise la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” şi se aşteaptă rezultatul. Până acum toate probele trimise de la pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi au fost negative. În judeţul Galaţi, se află în izolare la domiciliu 481 de persoane, 4 în carantină şi 5 internate, dintre care trei copii alături de mamele lor.

Articole similare: Galaţi: Al doilea copil suspect de infectare cu coronavirus


Articole înrudite