
Cu o săptămână înaintea startului sezonului 2026-2027 din Superlligă, Oţelul Galaţi şi-a programat un amical cu FC Bacău, echipă care evoluează în eşalonul secund.
Partida se va disputa sâmbătă, 11 iulie, de la ora 11.00, pe stadionul Oţelul şi în prima fază a existat intenţia ca ultimul test să se desfăşoare cu porţile închise.
Suporterii echipei gălăţene au reacţionat prompt prin mesaje pe reţelele de socializare, oficialii Oţelului Galaţi au vrut să evite o stare de tensiune înaintea primului joc oficial din noul sezon competiţional, au revenit şi au deschis porţile stadionului.
„Am văzut reacţia suporterilor şi o înţeleg prin prisma faptului că nerăbdarea lor de a-şi vedea favoriţii pe teren este nemărginită. Numai cine nu este suporterul unei echipe nu poate înţelege această emoţie. Am citit părerea oamenilor care iubesc Oţelul şi este departe de noi ideea că am fi decis ca acest meci să aibă loc fără spectatori doar pentru a preîntâmpina nu-ştim-care scandaluri. De ce să fie scandal, că suntem încă un sezon în Superligă?
Avem un lot foarte bun, am adus şi în această vară jucători valoroşi şi suntem şi în aşteptarea încă unui atacant de calitate care a semnat deja cu noi, dar care va fi prezentat abia după ce va ajunge la Galaţi. Sub nicio formă nu ne vom îndepărta de suporteri, doar cu suporterii alături putem să facem Oţelul şi mai puternic.
Amicalul cu porţile închise era doar dorinţa domnului Tomas şi a staff-ului său, o dorinţă exclusiv cu rol tactic, ţinând cont că mai sunt doar câteva zile până la startul noului sezon competiţional. Anticipam cumva reacţia fanilor. A înţeles şi domnul Stjepan Tomas cât de iubit este Oţelul şi, prin urmare, partida de sâmbătă, 11 iulie, este deschisă suporterilor roş-alb-albaştri. Vă aşteptăm la meci, vă aşteptăm pe stadion şi în sezonul 2026-2027!”, a precizat preşedintele SC Oţelul Galaţi, Cristian Munteanu.