26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Parcul Eminescu îşi va recăpăta frumuseţea de altădată
Parcul Eminescu îşi va recăpăta frumuseţea de altădată

Ideea restaurării complete a Parcului Mihai Eminescu (monument istoric al Galaţiului inclus în patrimoniul arhitectural al oraşului) nu este nouă, aceasta fiind vehiculată de-a lungul timpului şi de către fostul edil. Doar că, de această dată ”Este prima dată când Parcul Eminescu beneficiază de un proiect amplu de reabilitare şi modernizare”, declară primarul municipiului Ionuţ Pucheanu. Astfel, miercuri, 07 martie 2018 a fost scos la licitaţie contractul pentru lucrări. ”Am scos la licitaţie execuţia lucrărilor de modernizare a Parcului Eminescu. În sfârşit acest parc, monument istoric, va recăpăta frumuseţea de altădată. Lucrările de modernizare prevăzute sunt conforme cu proiectul iniţial al parcului şi cu această ocazie va fi repus pe poziţie şi chioşcul”, a mai declarat Ionuţ Pucheanu.
Proiectul iniţial, lansat în urmă cu 3 ani prevedea ”modernizarea iluminatului ambiental, dotarea parcului cu reţele noi de apă, canalizare şi irigaţii, dotarea parcului cu rastele pentru biciclete şi puncte de informare, construirea unor locuri noi de parcare prin desfiinţarea garajelor existente în zonă, desfiinţarea construcţiilor ilegale din parc”.

Se va construi o nouă fântână arteziană la intrarea în parc

De această dată, proiectul tehnic prevede că se vor construi şi monta două cabine cu aspect vintage, una pentru portar, cu spaţii vitrate, una pentru grup sanitar cu WC turcesc, dotat cu obiecte sanitare antivandalism, construirea unei noi fântâni arteziene la intrarea în parc dinspre strada Domnească, arteziana va avea şase metri diametru interior, iar în centru o duză din bronz cu jet vertical.
Vor fi reabilitate de asemenea podul rustic, bazinul lacului, gradenele şi arteziana existentă. Va fi reabilitat şi reamplasat Foişorul din Parcul CFR şi vor fi amenajate trei socluri pentru statui.
Parcul va avea alei din pavele de granit, din piatră cubică şi lespezi de piatră, rastel pentru biciclete, două panouri informative, bănci simple şi bănci cu pergole, coşuri de gunoi şi cinci cişmele cu aspect vintage. Proiectul prevede şi refacerea patrimoniului arboricol, a vegetaţiei arbustive, floricole şi erbacee, şi introducerea unui sistem de irigare automatizat. Parcul va avea stâlpi ornamentali, dar şi iluminat ambiental. Gardul ce împrejmuieşte parcul va fi înlocuit cu unul din fier forjat, cu înălţimea de un metru, având modelul gardului original, iar soclul va fi placat cu granit. Totodată, va fi montată o instalaţie video cu zece camere de supraveghere.
Noul proiect de modernizare a Parcului Eminescu prevede că lucrările vor dura 12 luni, sursa de finanţare fiind din împrumutul pe care administraţia locală l-a contractat de la CEC Bank.


Articole înrudite