07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conform solicitării majorităţii USL, Consiliul Judeţului s-a reunit ieri aşa, ca să mai apuce să îşi arunce una-alta în faţă, de data aceasta având grijă să se înscrie la cuvânt, având mare grijă să se încadreze în limite cât mai rezonabile cu exprimarea reproşurilor pe care şi le-au adus unii altora. Mai mult decât atât, consilierii deveniseră subit atât de preocupaţi de politeţuri, cerându-şi unora altora să nu sară calul, de parcă nu ar fi avut vreo legătură cu invectivele proferate pe parcursul şedinţei ordinare de la finele lunii ianuarie. Şi pentru că se afla în sală, prefectul Paul Florea a fost razant atins de unele dintre reproşuri, replica lungă a acestuia tăind cheful ţintaşilor de a-l lua mai serios în obiectiv.
Unii i-au bătut obrazul şi lui Eugen Chebac, acuzându-l că prin atitudinea sa, prin modul în care s-a adresat forului local, a dat apă la moară consilierilor USL să pice proiectele cu finanţare europeană. Reproşurile au venit din partea vicepreşedinţilor CJ, atât a Taniei Bogdan, cât şi a lui Eugen Durbacă. Se pare că ambii uitaseră că, la şedinţa anterioară, ţinta (inclusiv a unor insulte) a fost tocmai cel căruia acum îi atribuiau jignirile pe care le primiseră ei. Apoi a plouat cu reproşuri legate de absenţa lui Chebac la începutul primelor zile de ger ale săptămânii anterioare, precum şi faptul că nu a lăsat vreunuia dintre cei doi vicepreşedinţi atribuţii în conducerea judeţului. Acest reproş a fost formulat de liberala Tania Bogdan, nuanţarea reproşului aparţinându-i lui Eugen Durbacă. Chebac a replicat cu măsura de a fi fost montate GPS-uri la utilajele pentru deszăpezire, căci instituţia din subordinea judeţului a primit în luna ianuarie 2,181 miliarde de lei vechi, pentru ca în februarie să mai primească 2 miliarde de lei vechi, deşi conducerea refuza să trimită utilajele pe teren la deszăpezire motivând absenţa carburantului.
„Nu e firesc ca o freză, din 24 de ore să lucreze 5, iar a doua zi la fel. Cheltuim banii pe marşuri între locul de intervenţie şi sediu”, a exclamat Chebac.
Apoi s-au mai ciorovăit pe distribuirea banilor, PDL arătându-se din nou nemulţumit împărţirea care defavorizează primăriile conduse de primari oranj. Iulian Aramă, liderul de grup PDL consideră că 13,3% reprezintă o alocare neechitabilă. „Scapi de unul, dai de altul! Probabil asta e soarta primarilor PDL”, a comentat Aramă, reamintind că şi în mandatul anterior, portocaliii se aflau în minoritate la nivelul judeţului, iar banii se repartizau în consecinţă. Vicepreşedinta Tania Bogdan a reînnoit reproşul privind alocările guvernamentale, care nu îi dau dreptul PDL să reproşeze discriminarea alocărilor de la judeţ.
Banii au fost împărţiţi aşa cum au impus consilierii USL, astfel că unele primării care nu au proiecte europene în derulare vor primi bani ca să aibă, şi-or vedea pe ce îi vor cheltui, iar altele riscă să piardă fonduri europene, din lipsa cofinanţărilor.
După ce s-au contrat o vreme, cineva le-a amintit că urmează videoconferinţa naţională cu prefecţii, aşa că ar cam trebui să elibereze sala de şedinţă a Prefecturii. Tania Bogdan a ţinut să se bată verbal pentru supremaţia privind conducerea şedinţei, aşa că s-a pronunţat: „Să trecem la votarea şi respingerea proiectelor adăugate pe ordinea de zi”. De atunci lucrurile au mers pe bandă: au trântit forma completată a ordinii de zi, ce cuprindea patru proiecte cu finanţare europeană, printre care şi cele privind Spitalul Judeţean. Anterior consilierii USL solicitaseră, prin Tania Bogdan, termen să se pună în temă cu proiectele respective, deşi cele privind Spitalul Judeţean fuseseră respinse încă de la ultima şedinţă a anului trecut. Unul a fost retras, iar celelate au trecut cu majoritate, excepţia venind la votul pe buget, democrat-liberalii abţinându-se.
La secţiunea „diverse”, Iulian Aramă a cerut introducerea pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din februarie a unei analize privind modul în care s-a desfăşurat deszăpezirea. Din poziţia pe care o ocupă la Electrica, Aramă a menţionat că echipele de intervenţii nu au putut acţiona la unele căderi de tensiune din cauza drumurilor blocate, unde ar fi trebuit să intervină cei de la Drumuri şi Poduri.
Apoi majoritarii au mai luat-o de la capăt cu aceleaşi reproşuri reformulate. Tania Bogdan a intervenit la un moment dat pentru a închide şedinţa, Chebac a replicat: „Cred că se văd de la o poştă reproşurile consilierilor judeţeni”, pentru ca apoi să declare închisă şedinţa care părea să fi avut doi preşedinţi - cel în funcţie şi cel care se străduie să îşi atribuie acest loc, deşi îl ocupă doar pe cel de vice.


Articole înrudite