02 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
UPDATE: Criminalul de la Pechea, arestat
UPDATE: Criminalul de la Pechea, arestat

 UPDATE: Vasile Petcu este arestat pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor, asta a decis Tribunalului Galaţi astazi, 02 martie 2018.

 

Fostul amant i-a devenit călău. O femeie de 33 de ani din Pechea, Violeta Mirică, a fost ucisă chiar de 1 martie în timp ce mergea spre serviciu, pe o stradă din comună. Era, din păcăte, decedată când a fost descoperită, iar echipajul de la Ambulanţă a putut doar să constate decesul. "Pacienta a fost gasită cu faţa în sus într-un şanţ, mergea la serviciu, lucra la un magazin din apropiere. Prezenta plăgi înjunghiate în ambele părţi ale gâtului, bilateral, plăgi la nivelul feţei şi nişte leziuni de apărăre", a precizat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi. Autorul crimei este chiar vecinul ei, Vasile Petcu, de 41 de ani. Cei doi avuseseră o aventură în urmă cu ceva timp, dar femeia s-a întors la soţ. În schimb, fostul amant nu voia să o lase în pace. O ameninţa cu moartea, îi scria mesaje cu insulte pe gard sau îi trimitea mesaje ameninţătoare. Femeia a reclamat la poliţie spun rudele şi vecinii, dar nu s-a făcut nimic.
"Ea a fugit, a venit acasă, a vrut să îşi ţină familia şi el o urmăreşte de doi ani, nu o lăsa în pace, pe gard scria tot felul de prostii. A reclamat de o grămadă de ori, asta e, că poliţia nu îşi face datoria de loc, la noi, aici", spunea o vecină.

Criminalul este parţial nevăzător şi are o pensie pentru dizabilităţi

Povestea a şocat toată comunitatea, unii cred ca nu era în toate minţile. "Am înţeles că au avut relaţii în 2017, a fost plecată cu el o perioadă de timp, apoi s-a întors la şotul ei. Autorul nu că nu vede, vede rău, are handicap din cauza vederii", spunea Mihăiţă Măncilă, primarul din Pechea. Rudele femeii acuză şi ele poliţiştii că nu au protejat-o deşi aceasta s-ar fi plâns de nenumărate ori. "Ea a mai fost odată strânsă de gât tot de el, atunci au fost doi martori, asta s-a întâmplat, eu m-am dus şi am făcut reclamaţii, uite mă o urmăreşte, uite vine, nu s-a făcut nimic, absolut nimic", se plângea şi Marian Mirică, soţul femeii moarte. De frica fostului amant, fiul de 16 ani al femeii o însoţea zilnic la muncă. Pe 1 martie nu a mai făcut-o. În urmă cu o jumătate de an, un vecin a folosit o vargă ca să o salveze pe femeie din mâinile fostului iubit care a vrut să o stranguleze. Bărbatul suspectat de crimă a fost preluat de poliţişti şi procurori. "Avem o persoană de sex feminin înjunghiată de o persoană cu care a avut o relaţie în trecut, numitul Petcu Vasile, 41 de ani care se afla la post în acest moment. Au fost mai multe lovituri, 15-20 de lovituri de cuţit cel mai sigur", a precizat Alfredo Simionescu, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Poliţiştii gălăţeni spun că au făcut tot ce era posibil în acest caz. "La data de 22 decembrie 2016 la postul de poliţie Pechea a fost înregistrată o plângere a victimei cu privire la faptul că fostul ei concubin ar fi urmărit-o de mai multe ori în timp ce se deplasa pe drumul dintre domiciliu şi locul de muncă, fără să îi adreseze nici un cuvânt. Aceasta a mai precizat că în perioada ianuarie-februarie 2016 ar fi avut o relaţie de concubinaj cu bărbatul. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire fiind dispusă începerea urmării penale in rem. În data de 23.03.2017, în dosar a fost dispusă continuarea urmăririi penale faţă de suspect. În luna aprilie 2016 victima a sesizat poliţia cu privire la faptul că fostul concubin i-ar fi adresat injurii. Poliţistii i-au aplicat bărbatului o sancţiune contravenţională la legea 61/1991 pentru adresarea de injurii în public. La data de 2 februarie 2018 femeia a sesizat organelor de poliţie faptul că în ziua respectivă fostul concubin s-ar fi îndreptat cu bicicleta spre ea. Aceasta a fost din nou audiată de organele de poliţie, bărbatul fiind din nou sancţionat contravenţional", a precizat cms.şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. Ordinul de restricţie putea fi dat doar de o instanţă la cererea expresă a victimei. Bărbatul va fi audiat şi cel mai probabil va fi reţinut şi acuzat de comiterea infracţiunii de omor.


Articole înrudite