Elena Udrea a fost eliberată din închisoare, joi, 17 iulie, după ce Tribunalul Prahova a respins contestația înaintată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. La ieșirea din Penitenciarul Târgșor, fostul ministru a vorbit despre
Elena Udrea a fost eliberată din închisoare, joi, 17 iulie, după ce Tribunalul Prahova a respins contestația înaintată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. La ieșirea din Penitenciarul Târgșor, fostul ministru a vorbit despre
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiţionat, după ce a executat 3 ani şi 10 luni de
Direcţia Naţională Anticorupţie a contestat decizia prin care Elena Udrea ar fi urmat să fie eliberată condiţionat din închisoare, potrivit unor surse citate de Digi24. Judecătorii urmează să discute din
Judecătorii din Ploiești au admis cererea de eliberare condiționată înaintată de Elena Udrea, după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani primită în dosarul
Elena Udrea a fost operată, duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, ea aflându-se acum la terapie intensivă, au precizat, pentru AGERPRES, surse medicale. Ea ar fi primit diagnosticul
Încă o serbare de sfârşit de an la care fetiţa Elenei Udrea nu şi-a avut mama alături. Încarcerată în primăvara anului 2022 în Bulgaria, apoi extrădată în România în luna
Elena Udrea a primit o recomandare favorabilă pentru eliberare condiţionată din partea comisiei de la Penitenciarul Târgşor, întrucât îndeplineşte toate condiţiile legale: a achitat prejudiciul, a executat o parte din
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins joi cererea depusă de Elena Udrea privind revizuirea condamnării de 6 ani închisoare pe care a primit-o în dosarul






