Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a marcat încheierea anului şcolar 2025-2026 în mijlocul celor 550 de elevi de la clasele primare şi gimnaziale ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a marcat încheierea anului şcolar 2025-2026 în mijlocul celor 550 de elevi de la clasele primare şi gimnaziale ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul
Pe şantierul noii unităţi de igienizare de la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) Galaţi s-au turnat în flux continuu 55 mc de beton, parte a structurii de bază (elevaţia), iar în
Premierul desemnat Adrian Veştea a anunţat că miercuri, 17 iunie 2026, va depune la Parlament lista de miniştri propuşi şi programul de guvernare. Acesta a precizat că lista va conţine
Zece preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au susţinut marţi, 16 iunie, un examen special pentru a obţine dreptul de a se transfera la parohii din mediul urban. Evaluarea
Urmărire cu poliţia pe urme în judeţul Galaţi, unde un bărbat fără permis şi drogat a fugit de poliţişti, a avariat o autospecială de poliţie şi în cele din urmă
O pacientă de 50 de ani, trimisă de la un spital la altul şi abandonată în depresie de sistemul medical, a fost operată cu succes la Spitalul Judeţean Galaţi. Medicul
Europarlamentarul gălăţean Dan Nica a cerut în Parlamentul European un răspuns ferm din partea Uniunii Europene după incidentele de securitate de la graniţa României, atrăgând atenţia asupra impactului direct pe
Pe şantierul viitoarei unităţi medicale se desfăşoară astăzi, 16 iunie 2026, o operaţiune de anvergură: muncitorii toarnă fundaţia (radierul). Pe parcursul întregii zile se vor turna 500 de metri cubi
Cel mai mare combinat siderurgic din România, Liberty Galaţi, ar putea ajunge în proprietatea celui mai important constructor român de autostrăzi. Grupul UMB, controlat de omul de afaceri Dorel Umbrărescu,
Starea infrastructurii rutiere continuă să fie una dintre principalele preocupări ale gălăţenilor. La redacţia noastră a ajuns o sesizare din partea unui locuitor din cartierul Barboşi, care reclamă situaţia dificilă