Casa Naţională de Pensii Publice informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor prin CN “Poşta Română” SA se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au
Casa Naţională de Pensii Publice informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor prin CN “Poşta Română” SA se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au
Două cruci din gheaţă cântărind fiecare 40 kg şi având 1,20 m înălţime sunt pregătite de la începutul anului şi puse la îngheţat în depozitul frigorific al unei societăţi gălăţene
Primăria municipiului Galaţi informează că Grădiniţa nr. 30, din cartierul Ţiglina 3 a fost modernizată, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Este încă un obiectiv
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, 20 de judeţe au intrat în etapa a doua de implementare a Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică, sistemul devenind operaţionalizat în Bacău, Braşov,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a împlinit 20 de ani de activitate. “ANAF mulţumeşte tuturor contribuabililor oneşti pentru conformarea voluntară, susţinerea reformelor şi înţelegerea misiunii sale strategice! Timp de
Distribuţie Energie Electrică Romania anunţă lucrări de actualizare a sistemelor SAP şi implementarea unui sistem informatic consolidat. “Distribuţie Energie Electrică Romania doreşte să informeze clienţii şi partenerii săi cu privire
Echipa gălăţeană condusă de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu a încheiat seria meciurilor oficiale din acest an la Baia Mare. CSM Arcada Galaţi a câştigat confruntarea din cea de-a 11-a
În ultimele zile ale anului 2023 au fost programate meciurile unei noi etape din Campionatul Naţional de handbal rezervat junioarelor. Junioarele 3 de la ACS Lucian Bute 2, antrenori Daniela
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un bărbat, care s-a prezentat la volanul unui autoturism deşi avea dreptul de a conduce suspendat. “În
La data de 2 ianuarie 2024, în jurul orei 19:45, în timp ce poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi desfăşurau activităţi de control şi supraveghere a traficului rutier pe






