Parcul de Aventură Escapeland din judeţul Galaţi, amenajat în Pădurea Gârboavele, în spatele Muzeului Satului, a fost inaugurat astăzi în prezenţa mai multor oficialităţi judeţene, dar şi cu participarea Secretarului

Sala Sporturilor a redevenit sâmbătă funcţională, fiind inaugurată în prezenţa primarului Marius Stan, care a ţinut cu acest prilej să îi premieze pe cei 76 de elevi care au obţinut
Sâmbătă, Sala Sporturilor devine un Centru al comunităţii, găzduind, pentru prima dată în Galaţi, ceremonia premierii celor 79 de elevi care au obţinut menţiuni şi premii la olimpiadele naţionale şi
Potrivit surselor noastre, Baia Comunală, aflată în ultimii ani de zile în focul lucrărilor de reabilitare şi modernizare cu ajutorul fondurilor europene, ar urma să fie inaugurată cel mai probabil