Judecătoria Lieşti a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Piscu, cercetat iniţial pentru săvârşirea infracţiunii de
Judecătoria Lieşti a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Piscu, cercetat iniţial pentru săvârşirea infracţiunii de
Crima s-a petrecut luni-noapte, în comuna Buneşti-Avereşti din judeţul Vaslui. În toiul nopţii şi cu mâinile pline de sângele victimei sale, adolescentul de 16 ani a fugit de la locul
Moarte cumplită pentru o femeie din Iaşi, care a fost să facă amor cu un vecin. Cuprins de flăcările pasiunii, partenerul de „nebunii” al moldovencei a introdus în zona ei
În 2009, gălăţeanul Iulian Constandachi (foto) a devenit milionar în euro după ce a pus mâna pe marele pot de la Loto. Lucra ca pompier când a dat norocul peste
