
Activitatea din Zona Liberă Galați se intensifică, iar investițiile realizate în ultimii ani în infrastructură și logistică încep să se reflecte tot mai vizibil în economia locală. Aproape 50 de contracte de închiriere și concesiune sunt în derulare, companiile prezente își desfășoară activitatea susținut, iar noi proiecte de investiții prind contur. Unul dintre cele mai importante este viitoarea fabrică de ulei, o investiție estimată la 36 de milioane de euro, care va putea genera aproximativ 200 de locuri de muncă.
Zona Liberă Galați se află într-o etapă de dezvoltare în care infrastructura modernizată, poziționarea strategică și facilitățile oferite investitorilor contribuie la creșterea atractivității pentru mediul de afaceri.
„Orașul nostru oferă toate oportunitățile pentru dezvoltarea afacerilor. Un exemplu este Zona Liberă Galați, unde companiile prezente lucrează susținut și beneficiază de facilități. De altfel, aici sunt în derulare circa 50 de contracte de închiriere și de concesiune. Dezvoltarea Zonei Libere și a Portului înseamnă creștere economică și noi locuri de muncă”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Investiții care creează un mediu favorabil pentru companii
În ultimii ani, Zona Liberă Galați a beneficiat de investiții importante în infrastructură și logistică, inclusiv prin utilizarea fondurilor europene. Aceste proiecte au urmărit crearea unor condiții mai bune pentru desfășurarea activităților economice și pentru atragerea unor noi investitori.
Rezultatele sunt vizibile prin numărul de contracte aflate în derulare și prin apariția unor proiecte de investiții de amploare.
„În ultimii ani s-au făcut investiții importante în logistica și infrastructura Zonei Libere Galați, inclusiv din fonduri europene, iar acum se văd rezultatele acestei politici. Suntem atractivi pentru investitori, pentru că am creat un mediu propice pentru dezvoltarea afacerilor și atragerea de noi investiții”, a declarat Cătălin Cojocaru, directorul general al Administrației Zonei Libere Galați.
Acesta subliniază că Zona Liberă funcționează în prezent la capacitate ridicată, iar numărul contractelor și investițiile aflate în derulare indică un interes crescut din partea mediului de afaceri.
„Faptul că lucrăm la capacitate maximă și avem aproape 50 de contracte de concesiune, că se construiește o fabrică de ulei în Zonă, sunt dovada clară că facem bine ceea ce facem”, a mai afirmat Cătălin Cojocaru.
Fabrica de ulei: 36 de milioane de euro și 200 de locuri de muncă
Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în dezvoltare în Zona Liberă este construcția unei fabrici de ulei. Investiția se află într-un stadiu avansat și va aduce în zonă o activitate industrială de amploare.
Potrivit administrației Zonei Libere, fabrica va avea capacitatea de a procesa anual aproximativ 60.000 de tone de ulei, investiția fiind estimată la circa 36 de milioane de euro.
Impactul proiectului va fi important și asupra pieței muncii: sunt estimate aproximativ 200 de noi locuri de muncă.
„Fabrica de ulei se află într-un stadiu avansat. Aici vor fi procesate anual 60.000 de tone de ulei și va crea circa 200 de noi locuri de muncă. Valoarea investiției se va ridica la circa 36 milioane de euro și noi considerăm că acest proiect este unul de referință pentru Zona Liberă Galați”, a precizat directorul general al Administrației Zonei Libere Galați.
Un punct important pentru economia Galațiului
Dezvoltarea Zonei Libere se înscrie în strategia mai amplă de valorificare a potențialului economic al Galațiului, în strânsă legătură cu activitatea portuară și cu poziționarea orașului pe Dunăre.
Mai multe contracte active, investiții în infrastructură și apariția unor proiecte industriale importante contribuie la transformarea Zonei Libere într-un spațiu în care activitatea economică este tot mai intensă.
Pentru Galați, efectele se pot traduce în investiții private, activitate economică suplimentară, noi locuri de muncă și venituri generate în economia locală.
Iar proiectele aflate deja în derulare arată că Zona Liberă Galați nu mai reprezintă doar o rezervă de dezvoltare pentru viitor, ci un spațiu în care investițiile și activitatea economică se văd deja concret.
Alexandru Berindei