
Galațiul devine centrul de interes al industriei de profil din România, găzduind, în perioada 4–7 octombrie 2026, cea de-a 10-a ediție a RO.aliment SHOW. Evenimentul aniversar de tip B2B va reuni 300 de procesatori, furnizori de tehnologii, cercetători și oficiali ai autorităților de mediu și control. Întâlnirile vor avea loc la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” și la Universitatea „Dunărea de Jos”.
Tema centrală a ediției din acest an este „Industria alimentară în 2026: de la producție la raft. Transparență, funcționalitate și valoare pentru un consumator exigent”. Timp de patru zile, lideri din domeniu precum președintele ANPC, Csaba Lajos Békési, și președintele ARICE, Daniel Constantin, vor dezbate teme vitale precum utilizarea inteligenței artificiale, noile reglementări europene privind ambalajele și schimbările de consum generate de tratamentele GLP-1.
Programul este structurat pe sectoare cheie – carne, lapte, panificație, legume și fructe – și include sesiuni tehnice aplicate despre congelarea criogenică sau managementul biocontaminării. De asemenea, specialiștii vor efectua vizite de documentare direct în unitățile de producție ale companiilor Artesana și Contec Foods (Olympia) din Tecuci. Un moment festiv deosebit va fi Balul Absolvenților Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați, menit să reconecteze generațiile de specialiști.
„Ne-am dorit ca această ediție aniversară să aibă loc la Galați pentru a uni tradiția academică a Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor cu nevoile reale, pragmatice, ale pieței actuale”, a declarat Claudia Ana Bocean, fondator RO.aliment. Evenimentul este susținut instituțional de Universitatea „Dunărea de Jos”, Primăria Municipiului Galați, ANSVSA, ANPC, MADR și de principalele asociații patronale de profil.