Trafic feroviar blocat pe litoral după ce terasamentul căii ferate s-a surpat între Eforie Nord și Eforie Sud. Regionala CFR Constanța intervine în regim de urgență 

Circulația trenurilor între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud a fost oprită temporar în urma unei surpări severe a terasamentului căii ferate, produsă în zona kilometrului feroviar 241 plus 590.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară pentru a analiza degradările și a stabili măsurile urgente necesare pentru punerea în siguranță a zonei afectate din județul Constanța. 

În urma evaluărilor tehnice realizate alături de reprezentanții CNCF CFR SA Regionala Constanța, autoritățile au decis implementarea unor acțiuni imediate pentru eliminarea riscurilor. Regionala CFR va securiza perimetrul și va realiza de urgență o expertiză tehnică de specialitate pentru a identifica cu exactitate cauzele instabilității și soluțiile de remediere. De asemenea, a fost demarată elaborarea documentației pentru obținerea autorizației de construire în regim de urgență, necesară refacerii definitive a infrastructurii. 

Reluarea traficului feroviar pe acest tronson de pe litoral se va face exclusiv după ce toate riscurile vor fi eliminate complet, iar specialiștii vor confirma îndeplinirea condițiilor de siguranță. Departamentului pentru Situații de Urgență monitorizează permanent situația prin structurile sale coordonate. Reprezentanții DSU au precizat că se vor implementa toate măsurile necesare:

„Au fost stabilite măsuri urgente pentru eliminarea riscurilor şi punerea în siguranţă a zonei afectate. Reluarea circulaţiei feroviare se va putea realiza numai după eliminarea riscurilor şi confirmarea îndeplinirii condiţiilor tehnice necesare desfăşurării traficului în siguranţă.” 

Sursa foto: CFR Infrastructură 

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp