Polonia, atacată în instanţă de Comisia Europeană cu acuzaţia de subminarea independenţei judecătorilor

Ioana TanaseMapamond2 aprilie 2021

Comisia Europeană a demarat acţiunea împotriva Poloniei, miercuri, 31 martie 2021. Polonia este acuzată de subminarea independenţei judecătorilor şi de împiedicarea acestora în aplicarea legilor UE în Polonia.

Comisia Europeană a cerut Curţii de Justiţie a UE (CJEU) ca, până la soluţionarea procesului, să suspende puterile Camerei Disciplinare a Curţii Supreme a Poloniei, organismul care poate acţiona împotriva judecătorilor.

„Judecătorii poloni sunt, de asemenea, judecători europeni, ei aplică legile UE şi contribuie la încrederea reciprocă pe care este construită Europa. Guvernele naţionale sunt libere să reformeze sistemul judiciar, dar în acest proces de reformă trebuie să respecte tratatele UE”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova.

Guvernul Poloniei a declarat că procesul deschis în instanţă de Comisia Europeană nu este legal şi nu are temei material. „Reglementarea sistemului judiciar este o prerogativă naţională, care poate fi dedusă din Constituţia Poloniei şi din tratatele UE. Reglementările poloneze nu diferă de standardele UE”, a declarat Piotr Muller, purtător de cuvânt al guvernului de la Varşovia.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp