Microsoft testează Copilot Tasks, un asistent AI care îţi rezolvă sarcinile în fundal

Microsoft a anunţat lansarea în regim preview a unui nou sistem bazat pe inteligenţă artificială, Copilot Tasks, conceput pentru a prelua activităţile repetitive şi consumatoare de timp şi a le gestiona în fundal. Funcţia rulează pe infrastructura cloud proprie a companiei, folosind un computer şi un browser virtual, astfel încât sarcinile să fie executate fără a încărca dispozitivul utilizatorului.

Potrivit Microsoft, utilizatorii pot descrie în limbaj natural ceea ce îşi doresc, iar Copilot Tasks poate fi setat să îndeplinească activităţi o singură dată, la intervale regulate sau conform unui program stabilit. După finalizarea unei acţiuni, sistemul generează un raport cu rezultatele.

Printre exemplele oferite se numără organizarea şi anularea abonamentelor neutilizate, transformarea emailurilor, ataşamentelor şi imaginilor din inbox într-o prezentare tip slide deck, identificarea mesajelor urgente şi redactarea de răspunsuri, planificarea unei petreceri aniversare — de la alegerea locaţiei până la trimiterea invitaţiilor — sau monitorizarea periodică a anunţurilor imobiliare, inclusiv programarea vizionărilor.

Noua funcţie reprezintă răspunsul Microsoft la valul recent de soluţii AI cu capabilităţi „agentice”, precum Claude Cowork de la Anthropic, ChatGPT Agent Mode dezvoltat de OpenAI, Perplexity Computer oferit de Perplexity AI sau funcţia „auto-browse” integrată în Google Chrome, bazată pe tehnologia Gemini a Google.

Microsoft precizează că sistemul va solicita acordul utilizatorului înainte de a realiza acţiuni considerate sensibile, precum efectuarea unei plăţi sau trimiterea unui mesaj în numele acestuia. În prezent, Copilot Tasks este disponibil doar într-un program restrâns de testare, iar cei interesaţi se pot înscrie pe o listă de aşteptare pe site-ul companiei.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...