
Au început lucrările la fundaţia noului Centru Integrat de Îngrijiri Paliative. Acest centru vine să completeze serviciile medicale oferite de Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.

Noul centru – o investiţie a Consiliului Judeţean în valoare de aproape 30 milioane de lei – va fi o unitate cu 50 de paturi ce va funcţiona într-o clădire cu 4 etaje, dotată cu peste 1.000 echipamente de ultimă generaţie şi cele mai moderne circuite medicale în domeniul paliaţiei.
„Un proiect de suflet, prin care vom asigura servicii medicale menite să uşureze suferinţa pacienţilor afectaţi de boli grave, unele incurabile, precum cancerul în forme avansate”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Centru va dispune de saloane pentru două sau trei persoane, dar şi de cabinete medicale, saloane pentru kinetoterapie, consiliere psihologică, săli de tratament, sală de socializare, săli de aşteptare etc.
„Este mai mult decât o investiţie – este un pas esenţial pentru a oferi celor aflaţi în suferinţă nu doar tratament, ci şi demnitate, alinare şi speranţă”, transmite preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Reamintim că pe 27 februarie 2026, consilierii judeţeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea centrului:
Pingback: Galaţi: Se toarnă fundaţia viitorului Centru Integrat de Îngrijiri Paliative - Monitorul de Galati