
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au identificat un cetăţean din Republica Moldova, urmărit de autorităţile din Germania pentru implicarea într-o reţea internaţională de trafic de persoane.
Cazul a fost înregistrat pe 17 aprilie, în jurul orei 13:50, când bărbatul, în vârstă de 27 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în ţară, ca pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, introdus de autorităţile germane, pentru fapte ce vizează traficul internaţional de persoane.
Bărbatul a fost preluat şi predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, în vederea dispunerii măsurilor legale.
