


Trei bărbaţi cu vârste de 25, 32 şi 41 de ani din comuna Râmnicelu au fost arestaţi preventiv în urma a patru percheziţii domiciliare desfăşurate marţi, 16 iunie. Acţiunea a fost coordonată de procurorii de pe lângă Tribunalul Brăila şi a vizat un dosar penal complex. Suspecţii sunt cercetaţi pentru braconaj cinegetic, uciderea intenţionată a animalelor fără drept, distrugere şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În timpul descinderilor, poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de trupele SAS şi Protecţia Animalelor, au descoperit probe clare ale activităţii ilegale. De la imobilele percheziţionate au fost ridicate lanterne profesionale folosite pentru iluminat şi vânătoare pe timp de noapte. De asemenea, oamenii legii au descoperit 18 câini din rasa Ogar, dintre care 8 adulţi şi 10 pui, ţinuţi în condiţii improprii.
Câinii, folosiţi adesea în activităţile de braconaj, nu erau sterilizaţi sau microcipaţi conform legii, iar unii nu aveau nici măcar un adăpost corespunzător. Pentru aceste nereguli, deţinătorii au primit amenzi totale de 20.000 de lei, iar toţi cei 18 ogari au fost confiscaţi şi predaţi unei asociaţii pentru protecţia animalelor. Judecătoria Făurei a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a celor trei bărbaţi.
