De la agonie la extaz nu este decât un pas. Asta s-a demonstrat şi duminică, la orele prânzului, în sala Siderurgistul, la partida Donaris 2010 Galaţi – CSS Buzău, ce
De la agonie la extaz nu este decât un pas. Asta s-a demonstrat şi duminică, la orele prânzului, în sala Siderurgistul, la partida Donaris 2010 Galaţi – CSS Buzău, ce
Un cuplaj interesant s-a disputat duminică dimineaţa în sala Florin Balaiş. Pe lângă cele două partide din cadrul Campionatului Naţional de baschet rezervat junioarelor, gazdele s-au străduit şi au reuşit
Liga a II-a a programat în weekend partidele unei noi etape. Oraşul vecin a găzduit derbiul regional dintre CF Brăila şi FCM Dunărea. Prima repriză a fost destul de echilibrată
Etapa cu numărul 13 a fost una cu ghinion pentru cele două formaţii care reprezintă Galaţiul în eşalonul trei. Stadionul Siderurgistul a găzduit confruntarea Oţelul II – Ceahlăul II. Gălăţenii
Pentru a doua săptămână consecutiv, trupa lui David Asandei va juca lunea. De la ora 18.00, în sala Siderurgistul, gălăţenii vor primi vizita celor de la Concordia Chiajna. Faţă de
Penultima etapă a turului va aduce faţă în faţă formaţiile clasate pe primele două locuri ale clasamentului Ligii I. Roş-alb-albaştrii lui Dorinel Munteanu au patru lungimi avans şi cu siguranţă
Liga a II-a programează vineri şi sâmbătă partidele celei de-a XIII-a etape. Un joc interesant, care cu siguranţă stârneşte orgolii mari, va fi cel dintre CF Brăila şi FCM Dunărea.
Campionatul Naţional rezervat selecţionatelor judeţene Under 16 a programat miercuri partidele penultimei etape. Selecţionata Galaţiului a evoluat la Tulcea, unde a avut o misiune uşoară şi a obţinut o victorie
Oraşul cipriot Limassol a găzduit zilele trecute întrecerile unei noi ediţii a Campionatului European de karate Fudokan – Shotokan. Printre ţările participante s-a aflat şi România, care a confirmat tradiţia