Oţelul va intra de astăzi în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon, care pentru noi va debuta pe 23 aprilie, la Bucureşti, în Regie. Gălăţenii au disputat miercuri seară
Oţelul va intra de astăzi în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon, care pentru noi va debuta pe 23 aprilie, la Bucureşti, în Regie. Gălăţenii au disputat miercuri seară
Oraşul muntenegrean Bar va găzdui, în perioada 21-25 iulie, o nouă ediţie a Balcaniadei de volei rezervată cadetelor. La startul competiţiei şi-au anunţat participarea opt formaţii care au fost împărţite
Trupa lui Dorinel Munteanu a reuşit să încheie neînvinsă şi cel de-al cincilea amical din stagiul pe care-l efectuează în Germania. Marţi seară, oţelarii au remizat, scor 1-1, cu fosta
Desfiinţarea, din păcate pentru noi gălăţenii, a cvadruplei campioane a României la volei feminin, CSU Metal Galaţi, a creat agitaţie pe piaţa transferurilor în Divizia A1. UNIC Piatra Neamţ a
Roş-alb-albaştrii vor disputa astăzi al şaselea amical, ultimul din cadrul stagiului de pregătire din Germania. Adversarul trupei lui Dorinel Munteanu va fi unul exotic, este vorba de Al Ahli Jeddah,
Phoenix va împlini în curând un deceniu de activitate. Vară fierbinte la propriu şi la figurat pentru managerul Florin Nini şi colaboratorii săi. Zilele trecute vă anunţam o veste extraordinară:
Toate jurnalele, fără excepţie, au consacrat prima pagină victoriei “istorice” a naţionalei spaniole şi au prezentat o fotografie cu căpitanul Iker Casillas ridicând trofeul. “Campioni mondiali”, a titrat El Pais.
Aşa cum v-am mai anunţat, în patru centre din ţară: Iveşti, Alba Dolj şi Bihor, s-au disputat în weekend meciurile penultimei faze a Campionatului Naţional rezervat juniorilor A 1, cu
Activitate intensă la nivelul baschetului juvenil gălăţean. După o scurtă vacanţă, de ieri şi-au reluat antrenamentele echipele Phoenix LPS şi Phoenix Paneurogal, la categoriile U 14 şi Under 16. Turneele
Plouă, plouă, plouă şi în inima mea, cam aşa cânta băietanul ăla de la Voltaj. Eiii, mare dreptate avea, că ne cam plouă nu numai prin inimă, prin gură, prin






