Santinela. Orele soldatului petrecute într-o singurătate ameninţătoare, prins între pericolul unui duşman invizibil şi asprimea regulamentelor. Amintirile serviciului militar obligatoriu îi aduc unui intelectual sensibil şi reflexiv ca Adi George
Santinela. Orele soldatului petrecute într-o singurătate ameninţătoare, prins între pericolul unui duşman invizibil şi asprimea regulamentelor. Amintirile serviciului militar obligatoriu îi aduc unui intelectual sensibil şi reflexiv ca Adi George
Oamenii de ştiinţă susţin că suferinţa produsă de moartea unui animal de companie ar trebui să fie privită cu mai multă compasiune de cei din jur. Plânsul din cauza pierderii
Pe 16 ianuarie 2023, a murit la vârsta de 97 de ani, un om cu o viaţă şi destin excepţional, supranumit „Falsificatorul de la Paris”, care a ajutat la salvarea
Din 2011, România marchează anual Ziua Culturii Naţionale la 15 ianuarie, data de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu. În aceeaşi zi este celebrată şi Ziua Culturii Naţionale a Republicii
Dacă exerciţiile fizice sunt în fruntea listei tale de rezoluţii pentru 2023, acest studiu realizat de Harvard Medical School care identifică primele 5 activităţi fizice, cele mai sănătoase, ar putea
Nunţi pentru câini şi pisici, hoteluri de lux, canapele de firmă, boluri de marmură sau coliere de aur… Cheltuirea unei averi pe animalul tău nu este cea mai bună modalitate
Conform anumitor teorii, o pisică domestică ar fi mai ataşată de teritoriu, nu de stăpânii săi… Cu toate acestea, simpaticele blănoase pot suferi din cauza absenţei stăpânului. Este bine cunoscut
Pe măsură ce lumea se încălzeşte, zone vaste de permafrost se topesc, eliberând material care a fost prins în strânsoarea lui de gheaţă din vremuri imemoriale. Aceasta include o mulţime
Oraşul Evian din Franţa este situat pe malul celui mai mare lac din Europa de Vest, suprafaţă de apă învecinată cu Elveţia. Râurile ce alimentează acest lac numit Léman sau
Apreciate la sărbători, focurile de artificii nu sunt deloc distractive pentru câini. Sunetele, culorile şi mirosurile ciudate ale focurilor de artificii pot duce la suprasolicitare senzorială pentru unii câini, în






