CFR Călători a anunţat că vor fi puse în circulaţie Trenurile Soarelui, începând din noaptea de 16/17 iunie. 32 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu
CFR Călători a anunţat că vor fi puse în circulaţie Trenurile Soarelui, începând din noaptea de 16/17 iunie. 32 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu
Administrația Națională de Meteorologie emis un cod galben de vijelii și ploi abundente, valabil până la ora 23.00, care vizează și județul Galați. Meteorologii prognozează perioade cu instabilitate atmosferică accentuată
Supermarketurile Kaufland, Carrefour, Metro şi Profi, la sesizarea companiei Mogyi Hu Kft au demarat procedura de retragere a unor loturi de porumb prăjit în urma identificării unei contaminări cu o
În prima etapă, vor fi testate componente de reţea şi aparate casnice de utilizare a gazelor naturale, în poligonul de instruire al companiei Delgaz Grid (membră a grupului E.ON). În
Fermierii care au mizează pe culturi de căpşune ar urma să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha, cu condiţia să nu depăşească suma totală de 100.000 lei,
Ministerul Educaţiei a anunţat modificările aduse Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) astfel încât să poată fi încheiată situaţia şcolară elevilor. Decizia a fost luată
Este binecunoscut faptul că nu este indicat să mănânci fructe şi legume nespălate. Deşi clătirea acestora cu apă de la robinet este mai bună decât nimic, totuşi această metodă nu
Un truc care a devenit viral pe reţelele de socializare a fost demontat de specialişti. Într-un video, utilizatori ai platformei TikTok au realizat numeroase videoclipuri în care au prezentat un
Ca de fiecare dată înaintea lansărilor oficiale ale unei noi serii de iPhone, apar informaţii neoficiale. Acum este vorba despre seria iPhone 15 care, potrivit surselor neoficiale, par să confirme
Un sondaj CURS, realizat la sfârşitul lunii mai 2023, relevă faptul că, după alegerile parlamentare din 2024, principalele partide de pe scena politică românească vor fi “obligate” să facă din