Teoretic, acest lucru ar urma să se întâmple în cazul a 200 dintre cei 780 de angajaţi ai societăţii, conform planului de reorganizare aprobat de Tribunalul Galaţi, plan care a
Teoretic, acest lucru ar urma să se întâmple în cazul a 200 dintre cei 780 de angajaţi ai societăţii, conform planului de reorganizare aprobat de Tribunalul Galaţi, plan care a
Paralizarea transportului public de persoane timp de 2 zile, din cauza grevei salariaţilor Transurb, respectiv începând de luni dimineaţă, va lua sfârşit marţi seară. Acest lucru ni l-a comunicat purtătorul de
Greva pe care au declanşat-o luni dimineaţă şoferii Transurb şi pe care ei o consideră a fi una spontană, potrivit liderului de sindicat Dumitru Lungu, a continuat şi azi, ceea
Ieri dimineaţă, transportul public cu autobuzul a fost paralizat de la primele ore, ca urmare a faptului că şoferii Transurb au refuzat să se mai urce la volan. Dacă transportul
Luni dimineaţă, începând cu orele 4, şoferiii Transurb care asigurau transportul public în oraş au refuzat să mai se urce în autobuz, aceştia intrând în grevă spontană. Dacă gălăţenii au
Aşa cum v-am anunţat într-o ediţie anterioară a ziarului, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din această lună a figurat un proiect de hotărâre de Consiliul Local care
Săptămâna trecută a fost aprobat de către aleşii locali o hotărâre de Consiliu Local care prevede înfiinţarea serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpâni din Galaţi. Ecosal va avea grijă de
Acest lucru a fost anunţat de primarul Marius Stan la sfârşitul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc joia trecută, acesta spunând că următoarele zone unde se va face
Demolarea garajelor din Micro 19 şi zona complexului Ancora ridică nişte semne de întrebare din anumite puncte de vedere, şi aici nu ne referim la iniţiativa de a pune la
După ce prin intermediul unui comunicat de presă Primăria Galaţi anunţa că a somat mai mulţi agenţi economici care-şi desfăşoară activitatea în apropierea clădirii Poştei din Micro 21 să îşi






