Începând de ieri s-a trecut la acţiunea de demolare a chioşcurilor amplasate în zona Gării, ne-a declarat viceprimarul Radu Cosca. Informaţia a fost transmisă şi de Primăria Galaţi, care, prin
Începând de ieri s-a trecut la acţiunea de demolare a chioşcurilor amplasate în zona Gării, ne-a declarat viceprimarul Radu Cosca. Informaţia a fost transmisă şi de Primăria Galaţi, care, prin
Deşi începând de azi angajaţii Ecosal ar fi urmat să acţioneze cu utilajele în zona bateriilor de garaje de lângă Şcoala 28, pentru a le demola pe cele care încă
Bătrânii din Alianţa pentru Conciliere a Pensionarilor au decis vineri să reînceapă seria protestelor în stradă, şi asta după ce la ultima acţiune au cerut degeaba demisia parlamentarilor gălăţeni care
Deşi primarul Marius Stan anunţa acum câteva luni că la începutul lunii martie vor fi demarate lucrările de construire a noului sediu al Primăriei, care ar urma să fie amenajat
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară Galaţi, Cătălin Cristache, a anunţat numele candidatului partidului la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe data de 25 mai în Colegiul 9, pentru fotoliul de
Marţi după amiază reprezentanţii federaţiilor sindicale din industrie, ai confederaţiilor patronale şi ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, s-au întâlnit pentru a discuta despre principalele revendicări ale producătorilor din industria
Acest lucru ar urma să se întâmple în cursul ultimei săptămâni a lunii aprilie, când este preconizată oprirea singurului furnal care funcţionează la ora actuală, şi anume Furnalul 5. Oprirea
Lucrările de reparaţie a Viaductului, care sunt estimate să înceapă în cursul lunii martie, vor demara după ce se va elibera autorizaţia de mediu necesară pentru realizarea lucrărilor, ne-a declarat
Primăria Galaţi a trimis somaţii mai multor agenţi economici din Micro 21 (vecinătatea Oficiului Poştal nr. 13) pentru desfiinţarea construcţiilor pe care le-au ridicat pe domeniul public, ne-a informat purtătorul
Numărul şomerilor aflaţi oficial în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi creşte de la o lună la alta, iar acest lucru nu ar trebui să mire






