Asta este constatarea la care se poate ajunge ţinând cont de faptul că în acest an, ca niciodată, campania de vaccinare antigripală a întârziat. Şi mai grav este că achiziţia
Asta este constatarea la care se poate ajunge ţinând cont de faptul că în acest an, ca niciodată, campania de vaccinare antigripală a întârziat. Şi mai grav este că achiziţia
Educaţie, dulciuri, rechizite şi produse de igienă orală. Este „pachetul” tentant primit de elevii din Cudalbi de la medici şi poliţişti. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi participă activ, în
Ministerul Sănătăţii a convocat, la începutul acestei săptămâni, oamenii din teritoriu, inclusiv directorii direcţiilor de sănătate publică. Aceştia au fost chemaţi la Bucureşti pentru a discuta pe tema reorganizării instituţiilor
Cazul tinerei de numai 14 ani care a ajuns la Spitalul de Copii cu o alcoolemie de 1,15 la mie a intrat şi în atenţia asistenţilor sociali. Direcţia Generală de
O imagine îngrozitoare a apărut odată cu ivirea zorilor pe câmpurile din Ijdileni. Trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din Frumuşiţa, atârna pe un stâlp
Dacă se părea că lucrurile la Izvoarele s-au mai calmat şi că au trecut cutremurele, chiar dacă bubuieli mai sunt, nu e chiar aşa. De câteva zile, localnicii sunt speriaţi
Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, ai Spitalului „Anton Cincu” şi ai Sindicatului Sanitas s-au întâlnit la Tecuci, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a discuta despre problemele spitalului. Reamintim
Alertă pentru Pegasys, un medicament folosit pentru tratarea hepatitei C, care este distribuit şi în baza unui program naţional de sănătate. Producătorul a anunţat că, iniţial, în Germania au fost
O petrecere de ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil s-a terminat foarte prost pentru o adolescentă de numai 14 ani. Tânăra ar fi băut din belşug vodcă cu lămâie la petrecerea
Dacă se părea că lucrurile la Izvoarele s-au mai calmat şi că au trecut cutremurele, chiar dacă bubuieli mai sunt, nu e chiar aşa. De câteva zile, localnicii sunt speriaţi