Al Jarreau a fost unul dintre admiratorii săi, iar Bobby McFerrin unul dintre elevii săi. Cântăreţul şi compozitorul american Jon Hendricks, una dintre primele voci importante în jazzul cântat, a
Al Jarreau a fost unul dintre admiratorii săi, iar Bobby McFerrin unul dintre elevii săi. Cântăreţul şi compozitorul american Jon Hendricks, una dintre primele voci importante în jazzul cântat, a
Bebeluşii încep să înveţe cuvinte şi să înţeleagă sensul acestora cu mult timp înainte de a începe să vorbească, potrivit cercetătorilor americani, care afirmă că au descoperit motivele aflate în
Caracatiţa scumpirilor a început să se extindă la fructe şi legume, după ce preţurile au crescut accelerat în luna noiembrie la carne, lapte şi ouă, iar importurile mari din ultima
Ministerul Sănătăţii a anunţat că, în anul 2018, va dubla fondurile pentru Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei, alocând peste 41 de milioane de lei, inclusiv pentru
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene a publicat, recent, un raport în care cere îmbunătăţirea securităţii cibernetice şi consolidarea rezistenţei cibernetice în Europa, potrivit unui document publicat pe site-ul oficial
O serie de măsuri de sprijinire directă a etnicilor români înscrişi în sistemul de învăţământ ucrainean cu predare în limba română au fost stabilite, recent, de Guvern, la propunerea Ministerului
Comisia Europeană a propus recent ca Uniunea Europeană să se doteze cu resurse operaţionale proprii pentru a putea interveni direct în cazul producerii de catastrofe naturale într-un stat membru, transmite
Kaufland România a lansat recent, în premieră, împreună cu Cooperativa Agricolă “Ţara Mea”, primul program naţional pentru carne de porc 100% românească, prin care se doreşte preluarea a peste 60%
Lacurile şi sistemele cu apă dulce contribuie cu peste 20% la emisiile totale de metan din atmosferă, conform unei descoperiri realizată de o echipă de oameni de ştiinţă de la
Câinele din rasa Alabai sau “Ciobănescul de Asia Centrală” este originar, după cum o arată şi denumirea, din Asia Centrală. Este una dintre cele mai vechi rase de câini, semnalată






