Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 11,3%, în primele nouă luni din anul 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 11,3%, în primele nouă luni din anul 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional
Câinele din rasa Alabai sau “Ciobănescul de Asia Centrală” este originar, după cum o arată şi denumirea, din Asia Centrală. Este una dintre cele mai vechi rase de câini, semnalată
Producţia agricolă a Uniunii Europene a avut o valoare de 405 miliarde de euro în 2016, cu 2,8% mai mică decât în 2015, statele membre cu cea mai mare producţie
Numărul pacienţilor internaţi ca urmare a crizelor astmatice severe ar putea fi redus considerabil dacă pe marginile drumurilor ar fi plantaţi copaci, potrivit concluziilor unui studiu de amploare, citat recent
Leul de mare (Zalophus wollebaeki) este cel mai comun mamifer din Galapagos, dar cu toate acestea se află în pericol de dispariţie, conform organizaţiei World Wildlife Fund (WWF), în special
Cele mai multe locuri de muncă disponibile prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, prin serviciul de ocupare EURES România, sunt oferite de Spania. Astfel, 800 locuri
Interesul arătat de colecţionari faţă de obiectele care i-au aparţinut împăratului Napoleon I nu se dezminte: după un bicorn vândut cu peste 1,8 milioane de euro, o frunză de aur
Deficitele economiei şi tensiunile din plan politic împing în sus cursul valutar, iar dacă „surprizele politice” vor continua am putea vedea euro la peste 4,7 lei în luna decembrie, până
Reprezentantul Directoratului General de Sănătate din Comisia Europeană, Angela Blanco, susţine că România trebuie să reducă numărul plăţilor informale, adică mita dată în sistemul de sănătate, pentru a evolua. Reprezentanţii
Numărul autovehiculelor ecologice (hibride şi electrice 100%) noi vândute în România în primele zece luni ale anului a depăşit 2.000 de unităţi, în creştere cu 148% faţă de aceeaşi perioadă






