Regizorul Eugen Făt a reuşit să creeze un spectacol de teatru cu o încărcătură emoţională deosebită şi cu un mesaj menit să îl apropie pe privitor de Dumnezeu. Spectacolul “Jurnalul
Regizorul Eugen Făt a reuşit să creeze un spectacol de teatru cu o încărcătură emoţională deosebită şi cu un mesaj menit să îl apropie pe privitor de Dumnezeu. Spectacolul “Jurnalul
Lupta împotriva fumatului este celebrată în fiecare a-3-a zi de joi a lunii noiembrie. Cu prilejul acestei zile se încurajează renunţarea la fumat cel puţin pentru o zi şi se
Aveţi un şef care tună şi fulgeră în fiecare zi şi din cauza căruia sunteţi stresat şi nu reuşiţi să ieşiţi din această stare? Singura soluţie este demisia. O plângere
Concursul naţional de film etnografic şi imagini document “Ipostaze etnografice”, derulat săptămâna trecută de Centrul Cultural “Dunărea de Jos”, şi-a desemnat câştigătorii, pe cei care au ilustrat tradiţia şi patrimoniul
În urma inundaţilor din luna septembrie care au avut loc în judeţ, un număr mare de case şi gospodării au avut de suferit, acestea fiind distruse în totalitate sau într-un
Un nou volum din îndrăgita colecţie de cArtESENțE va fi lansat săptămâna aceasta. Volumul cu numărul patru al colecţiei de cărţi în miniatură – proză se numeşte “Oraşul de teracotă”,
Deoarece numărul mare de vizitatori ai expoziţiei „Albinele – insecte sociale”, vernisată la sfârşitul săptămânii trecute, a surprins în mod plăcut conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi,
Campania ShoeBox continuă şi anul acesta, pentru a le aduce un zâmbet de sărbători copiilor şi adolescenţilor care provin din familii nevoiaşe sau care se află în grija statului. Acţiunea
Fericiţi cei care şi-au organizat din timp vacanţa de sărbători, dar şi mai fericit este buzunarul în care au mai rămas bani dupa planificarea zilelor din preajma Anului Nou. După
Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie “Gulliver”, desfăşurat săptămâna trecută, s-a încheiat într-o atmosferă festivă, marcată prin desemnarea câştigătorilor competiţiei. Juriul, format din Maria Mierluţ (regizor de