Chiar dacă zăpadă mai avem pe ici pe colo, primăvara a venit – cel puţin meteorologic – şi odată cu ea şi infracţiunile specifice sezonului cald. Din primăvară şi până
Chiar dacă zăpadă mai avem pe ici pe colo, primăvara a venit – cel puţin meteorologic – şi odată cu ea şi infracţiunile specifice sezonului cald. Din primăvară şi până
Copiii care provin din familii cu venituri modeste ar putea să primească un sprijin mai mare din partea statului român. Deputatul gălăţean Bogdan Liviu Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice din Camera
Deputatul Bogdan Liviu Ciucă, vicepreşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că articolul 1 din legea fundamentală nu poate fi modificat, susţinând, totodată,
Noua conducere a Primăriei a demonstrat, cu vârf şi îndesat, că se pricepe de minune să facă praf banul public, dar, mai ales, că este specializată în achiziţii la suprapreţ.
Chiar dacă, la nivel declarativ, autorităţile au pozat întotdeauna în protectori ai vestigiilor arheologice ori ai monumentelor istorice, o analiză a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi reflectă contrariul. Aleşii locuitorilor
Prima parte a şedinţei Consiliului Judeţean care a avut loc miercuri după-amiază a fost una liniştită, cu mâini ridicate pentru aproape toate proiectele din ordinea de zi. Situaţia a căpătat
Consilierii judeţeni l-au ales, în urma votului secret, pe cel care va fi la cârma societăţii Drumuri şi Poduri. Astfel, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţului care a avut loc miercuri
Bicicliştii gălăţeni se mobilizează şi sfidează frigul şi zăpada, participând la Marea bicicleală – ediţia de primăvară. Evenimentul este organizat de Club Ciclism Galaţi şi va avea loc duminică, începând
Secţia de Cercetare, Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” organizează astăzi, începând cu ora 12.00, proiectul „Seri culturale ale etniilor”, din cadrul
Lansarea primului volum de proză din îndrăgita colecţie de cArtESENŢE a fost lansată joi după-amiază, la Salonul Artelor al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Volumul este intitulat „Gambit” şi îi