Spitalul municipal „Anton Cincu” Tecuci s-a pregătit temeinic pentru sărbătorile sfârşitului de an şi, pentru ca „mâna” primului gospodar al instituţiei medicale tecucene să se „simtă” temeinic, au fost igienizate
Spitalul municipal „Anton Cincu” Tecuci s-a pregătit temeinic pentru sărbătorile sfârşitului de an şi, pentru ca „mâna” primului gospodar al instituţiei medicale tecucene să se „simtă” temeinic, au fost igienizate
Copiii au avut la dispoziţie, zilele trecute, un loc numai al lor, unde se puteau întâlni cu Moşul, puteau asculta colinde şi, evident, primeau şi cadouri dulci. Autobuzul lui Moş
Elevii Şcolii Gimnaziale Speciale „Constantin Păunescu” au organizeat în preajma sărbătorilor o serie de activităţi cultural artistice, în parteneriat cu o serie de unităţi şcolare publice. Una dintre activităţile extracurriculare
Cimitirul tecucean a fost subiect de discuţii o bună perioadă de timp datorită lucrărilor funerare contractate de către persoane fizice, achitate şi neexecutate de către lucrătorii de la cimitir. Situaţia
Cea de-a II-a ediţie a proiectului Help Portrait a fost încheiată săptămâna trecută, marcată prin oferirea portretelor în formă printată celor care au fost fotografiaţi. Scopul acestei manifestări este de
Elevii Şcolii nr.1 Izvoarele au avut, săptămăna trecută, o serbare de Crăciun ca-n poveşti. Aceştia au oferit atât părinţilor cât şi profesorilor mai multe momente artistice încărcate de emoţie şi
97 de gălăţeni au avut nevoie, în prima zi de Crăciun, de ajutor din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Numărul cazurilor înregistrate de pe data de 25 decembrie dimineaţa
Cu bună ştiinţă sau nu, din prea multă dragoste sau exces de zel, mulţi dintre părinţii zilelor noastre şi-au transformat copiii într-un soi de oameni mari. Nu voi vorbi acum
Moş Crăciun a ajuns la Galaţi după ce a trecut printr-o mulţime de aventuri. Cum condiţiile meteo nu au permis zborul cu sania şi renii, ajutat de Primăria Galaţi, Moşul
Atunci când zilele geroase de iarnă sunt dificile pentru oameni, câinilor le este şi mai greu, mai ales dacă aceştia îşi petrec timpul afară, în curte. În timpul iernii, acestora