03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Copiii au avut la dispoziţie, zilele trecute, un loc numai al lor, unde se puteau întâlni cu Moşul, puteau asculta colinde şi, evident, primeau şi cadouri dulci. Autobuzul lui Moş Crăciun a circulat pe traseul troleibuzului 102 din Galaţi, cel mai lung traseu ce străbate tot oraşul, şi oprea în staţiile unde îi aşteptau părinţii şi copiii. Spre mulţumirea organizatorilor, autobuzul a fost plin de copii încă de la prima staţie.
Autobuzul a fost pus la dispoziţie, gratuit, de către Transurb, Centrului de Iniţiativă Comunitară, care, sprijinit şi de SMART, a organizat toată acţiunea. A fost prima oară în Galaţi când circula autobuzul lui Moş Craciun şi, spre mulţumirea organizatorilor, autobuzul a fost plin ochi de copii nerăbdători să se întâlnească cu Moşul cel venit de departe. A fost aşa multă lume că Moşul cu greu a reuşit să se strecoare şi să le împartă cadouri celor mici.
„Suntem foarte mulţumiţi că atât de mulţi copii au aflat că va circula autobuzul lui Moş Crăciun. Asta mulţumită şi mediatizării. Avem cadouri pentru 300 de copii. Iniţial am făcut cadouri doar pentru 200, dar când ne-au sunat cunoscuţii şi ne-au spus că puştii chiar vorbesc la joacă de faptul că va veni Moş Crăciun cu autobuzul, am avut grijă să suplimentăm numărul lor. Sperăm ca şi la anul să facem ceva la fel de frumos”, a spus Ionuţ Glăvan, organizator. Autobuzul lui Moş Crăciun a circulat plin de copii care au cântat colinde împreună cu un elev de la Liceul de Artă.


Articole înrudite