Articole de Monitorul de Galati

Monitorul de Galati

8392Articles
Comunitate, arhiva Monitorul de Galati

Comunitate22 noiembrie 2011

În această perioadă cam toată lumea se plânge de salarii mici, preţuri mari, sărăcie… şi cu toate acestea, cei „clasaţi” ca fiind din cea mai săracă pătură a oraşului refuză

Eveniment, arhiva Monitorul de Galati

Eveniment22 noiembrie 2011

De dimineaţă şi până târziu, oraşul a fost acoperit de o perdea groasă de ceaţă. Din fericire, cel puţin până la orele amiezii, conform informaţiilor furnizate de Poliţia Rutieră numărul

Eveniment, arhiva Monitorul de Galati

Eveniment22 noiembrie 2011

Preşedintele CJ, Eugen Chebac, şi reprezentanţii Romanian Rescue Asociation, ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ai Asociaţiei SMURD Galaţi au stabilit cele 7 locaţii din Galaţi unde vor fi amplasate

Politică, arhiva Monitorul de Galati

Politica22 noiembrie 2011

Liderul liberalilor gălăţeni, Victor Paul Dobre, a criticat lipsa atitudinii şi a opiniilor personale pe care democrat liberalii nu şi le expun în spaţiul public ori în adoptarea unor proiecte

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...