Democrat-liberalii au demarat strângerea de semnături pentru susţinerea proiectului de lege privind câinii comunitari. Acţiunea PDL survine după amânarea votului pe această lege în Parlament. Liderul grupului PDL din Camera
Democrat-liberalii au demarat strângerea de semnături pentru susţinerea proiectului de lege privind câinii comunitari. Acţiunea PDL survine după amânarea votului pe această lege în Parlament. Liderul grupului PDL din Camera
De când a trecut moda creditelor la bănci – când aproape fiecare român se împrumuta, prins de trendul general, chiar dacă îi trebuia sau nu un obiect, şi indiferent dacă
Chestiunea regionalizării nu a fost scoasă de pe agenda discuţiilor partidelor de la guvernare, iar democrat-libralii speră ca până la finele acestui an partidele de la guvernare să convină asupra
Aflat în vizită la Galaţi pentru un seminar cu tinerii liberali, fostul ministru de interne, actual senator liberal, Cristian David a arătat că puterea îşi blochează singură interesele legislative în
Sfârşitul de săptămănă nu a fost de bun augur pentru vreo şase gălăţeni, toţi bărbaţi, care au ajuns la Spitalul de Urgenţă bătuţi măr, care sâmbătă dimineaţa, care duminică noaptea.
O adolescentă, G. Andreea de 12 ani, din Galaţi, a fost lovită de o maşină în timp ce traversa strada Gheorghe Doja pe marcajul pietonal din dreptul intersecţiei cu str.
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a finalizat operaţiunea de achiziţionare a dozelor de vaccin antigripal care vor fi distribuite gratuit în prima fază a campaniei naţionale de imunizare. „Din banii
Manifestările legate de Ziua Armatei Române au început la Tecuci încă din data de 24 octombrie cu simpozionul “Armata României – tradiţii şi contemporaneitate”. Manifestarea organizată de subfiliala Tecuci a
Liga Studenţilor din Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi şi Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi în colaborare cu Universitatea “Dunărea de Jos” organizează în perioada 25.10.2011 – 08.12.2011
În vederea desfăşurării în bune condiţii a recensământului populaţiei şi al locuinţelor, la nivelul municipiului Tecuci, la sediul Primăriei Tecuci va fi asigurat serviciul de permanenţă, în perioada 19-31 octombrie,