În cadrul parteneriatului încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Asociaţia Telefonul Copilului a fost lansată, în luna octombrie, la nivel
În cadrul parteneriatului încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Asociaţia Telefonul Copilului a fost lansată, în luna octombrie, la nivel
În vecinătatea noului loc de joacă inaugurat ieri în cartierul Micro 16, lângă complexul Continental, se pot vedea nişte garaje a căror destinaţie nu este greu de ghicit dacă arunci
Mă adresez respectuos şi vă semnalez un aspect, cât se poate de supărător şi deranjant pentru cetăţenii Galaţiului din cartierul Siderurgiştilor Vest, mai precis cei care locuiesc în blocurile 11B,
Cum nu avem bani nici măcar pentru spitale, e aproape clar că gălăţenii care au nevoie de proteze, orteze, lentile oculare, aparate auditive şi tot ce înseamnă dispozitive de protezare
Vernisajul celei de-a şaptea ediţii a expoziţiei temporare „Fructe şi Seminţe, Roadele Pământului” de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, care poate fi vizitată până pe 26 noiembrie, a
Potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, Ionel Petrea, în ultimele zile inspectorii de muncă au descins în unele localităţi din judeţ pentru
Apariţia Legii 175 privind ştergerea penalităţilor pentru persoanele cu venituri mici care îşi achită în termen de un an datoria de bază la plata întreţinerii a determinat furnizorii de utilităţi
Primăria Galaţi nu poate participa la licitaţia care va avea loc azi la Constanţa pentru vânzarea hotelului Faleza, motivul fiind acela că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru înscrierea în competiţia
Începând cu 1 noiembrie, 100 de navalişti gălăţeni au fost trimişi în şomaj tehnic, motivul principal fiind nivelul scăzut al comenzilor, ne-au declarat surse din cadrul unităţii. Intrarea de la
Chiar dacă stau într-o zonă relativ centrală, la curte, familia Tincuţei Ştefăniţă nu are de ce se considera cât de cât mulţumită. Femeia, fiica ei de 4 ani, soţul, fost






