19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Potrivit informaţiilor care ne a fost furnizate de către directorul Agenţiei de Prestaţii Sociale Galaţi, Olimpia Niculina Ralea, în sezonul rece noiembrie 2010-martie 2011 instituţia a decontat diferite forme de ajutoare, în sumă totală de
14.459.085 lei, de care au beneficiar 49.000 de persoane singure sau familii. Practic este vorba de ajutoarele prevăzute de legislaţie, respectiv de sprijin material pentru plata căldurii (energiei termice), pentru plata gazelor naturale folosite la încăzlirea locuinţelor şi respectiv pentru încălzirea cu lemne. În ceea ce priveşte ajutoarele de încălzire a locuinţelor, valoarea totală achitată către populaţie, şi aici ne referim doar la locuitorii Galaţiului care au depus cereri şi au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege, s-a ridicat în sezonul rece la 6.905.312 lei, numărul mediu de beneficiari fiind de 17.000, mai mic decât cel înregistrat în iarna 2009-2010, când numărul beneficiarilor, persoane singure sau familii, a fost cu circa 3.000 mai mare. „În privinţa încălzirii locuinţelor cu gaze naturale, valoarea totală a ajutoarelor a fost de 1.479.484 lei iar numărul mediu de beneficiari dela nivelul judeţului a fost de 4.200. Pentru încălzirea cu lemne a fost decontată suma totală de 6.064.289 lei pentru un număr mediu de beneficiari din judeţ de 29.000”, a mai precizat Olimpia Ralea.
Faptul că numărul beneficiarilor de ajutoare de încălzire din Galaţi a scăzut faţă de iarna precedentă nu înseamnă neapărat că gălăţenii o duc mai bine, acest lucru putând fi cauzat şi de înăsprirea condiţiilor de acordare a ajutorului din partea statului pentru plata căldurii.

Articole înrudite