Nu e vorba de nicio creatură imaginară cu acest nume, ci de un sistem de rachete balistice ruseşti, despre care un specialist afirmă că ar putea deveni arma potrivită împotriva
Nu e vorba de nicio creatură imaginară cu acest nume, ci de un sistem de rachete balistice ruseşti, despre care un specialist afirmă că ar putea deveni arma potrivită împotriva
O adevărată aglomerare de artă, pasiune, răbdare şi perseverenţă. Cam aşa ar putea fi definită cea de-a 23-a ediţie a Campionatului Naţional de Navomodele – machete, care este totodată şi
Oamenii de ştiinţă turci şi germani au identificat o zonă seismică extrem de periculoasă situată la mai puţin de 20 de kilometri de centrul istoric al oraşului Istanbul. Acest segment
NASA a lansat un apel de mobilizare generală a comunităţii ştiinţifice, a industriei spaţiale şi a astronomilor amatori, cerându-le să contribuie la depistarea tuturor asteroizilor care reprezintă o ameninţare potenţială
Cu puţin timp înainte ca avioanele să cucerească înălţimile, cerul era brăzdat de o altă maşinărie zburătoare născocită de mintea cutezătoare a unui inventator german. De forma aproximativă a unui
Aşa cum vă anunţasem în una dintre ediţiile trecute, a 24-a ediţie a Campionatului Naţional de Navomodele machete (clasa C, cum figurează în clasificările Federaţiei de Modelism) se va desfăşura,
Muntele Fuji din Japonia şi oraşul Agadez din Niger sunt două din siturile care ar urma să fie înscrise în Patrimoniul mondial cu ocazia sesiunii anuale a Comitetului UNESCO din
Deşi se vorbeşte mult despre un viitor – nu prea îndepărtat – în care inteligenţa artificială o va depăşi pe cea umană, în realitate „fabricarea” unui creier artificial egal ca
În cea mai mare parte a celor 200.000 de ani de existenţă, Homo sapiens sapiens a trăit ca vânător-culegător, deplasându-se continuu în căutarea plantelor comestibile şi a animalelor pe care
Stelele bătrâne „masacrează” adesea planetele apropiate, arată cercetări recente, şi aceasta ar putea fi şi soarta Terrei: spre sfârşitul vieţii sale, Soarele va nimici Pământul, rupându-l în bucăţi. (Dar asta






