După o perioadă în care au construit piramide pentru a-şi îngropa morţii iluştri, egiptenii antici au renunţat la aceste construcţii şi au trecut la îngroparea în mormintele din Valea Regilor.
După o perioadă în care au construit piramide pentru a-şi îngropa morţii iluştri, egiptenii antici au renunţat la aceste construcţii şi au trecut la îngroparea în mormintele din Valea Regilor.
Pe 8 iulie 1947, biroul de informaţii al bazei militare Roswell Army Air Field a emis un comunicat de presă în care a precizat că personalul din compania 509th Bomb
Se pare Luna a avut o „soră geamănă” despre care cercetătorii spun că ar fi supravieţuit doar câteva milioane de ani înainte de a intra în coliziune cu actualul satelit
Inventatorul mouse-ului, Douglas Engelbart, care a murit la vârsta de 88 de ani, nu a făcut niciodată bani de pe urma creaţiei sale, în aceeaşi situaţie aflându-se şi alţi inventatori
Toate speciile de animale şi plante de pe Terra vor dispărea peste un miliard de ani, sugerează un studiu recent. Ironia sorţii: deşi azi ne temem de efectele ambientale ale
Sonda spaţială americană Voyager 1, lansată în 1977, se află în prezent la marginile Sistemului Solar, urmând să devină primul obiect fabricat de oameni care se va “aventura” în spaţiul
Peste 10 % din populaţia mondială ar putea fi afectată dur în 2100 de consecinţele încălzirii climatice, avertizează un studiu internaţional publicat luni şi citat de AFP, care identifică „punctele
Clădirile urbane moderne irosesc materiale preţioase de construcţie şi poluează, consideră arhitecţii, potrivit cărora în următorii zeci de ani este nevoie de designuri cu efecte minime asupra mediului, în contextul
Duminică, Facultatea de Mecanică a găzduit festivitatea de închidere a Campionatului Naţional de Navomodele Machete, ocazie cu care modeliştii gălăţeni şi-au mai trecut în palmares câteva medalii şi titluri de
Cândva, Pământul avea cu totul altă înfăţişare decât acum: continentele de azi, cu contururile lor care ne sunt atât de familiare, nu existau. Întregul uscatul alcătuia o singură masă uriaşă:






