Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni „Ştefan Cel Mare şi Sfânt” din cadrul Ligii Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi anunţă organizarea Festivalului „Zilele Basarabiei” ediţia XXIV, care va avea
Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni „Ştefan Cel Mare şi Sfânt” din cadrul Ligii Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi anunţă organizarea Festivalului „Zilele Basarabiei” ediţia XXIV, care va avea
Pentru seria a II-a de tratament balnear din data de 23.03.2025, Casei Judeţene de Pensii Galaţi i s-a repartizat un număr total de 101 bilete de tratament balnear. “Repartizarea biletelor
A fost atribuit contractul de lucrări pentru modernizarea Liceului Tehnologic „Paul Dimo” (fost „Energetic”), informează Primăria municipiului Galaţi. Proiectul, derulat în cadrul PNRR, vizează trei clădiri ce cuprind: corpul cu
Noul antrenor de la Oţelul Galaţi, Laszlo Balint, a făcut primele declaraţii: „Sunt bucuros că am ajuns la o echipă atât de iubită cum este Oţelul Galaţi, o campioană a
Registrul Auto Român (RAR) a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89.520 de vehicule, la nivelul întregii ţări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat
Ministerul Transporturilor a oferit răspunsuri clare privind strategia economică pentru Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, în urma unei interpelări în Senatul României. Deşi discuţiile privind reorganizarea regiilor
Adunarea Generală a Acţionarilor Liberty Galaţi SA a fost convocată în şedinţă extraordinară, pe 14.04.2025, pentru a aproba majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 743 milioane de lei
Tragedie descoperită în această dimineaţă în localitatea gălăţeană Buceşti. Anica, o femeie în vârstă de 86 de ani şi fiul ei Matei, în vârstă de 50 de ani, au fost
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost semnat contractul pentru amplasarea în oraş a 159 de staţii de reîncărcare pentru maşinile electrice.Valoarea contractului este de 16,7 milioane de lei, iar
Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare recrutare din cadrul Centrului militar judeţean Galaţi, activităţi de recrutare a tinerilor – băieţi şi fete, viitori absolvenţi ai învăţământului liceal, în vederea