Anchetă la Inspectoratul Județean de Poliție, preluată acum și de procurori, după ce administratorul unei locații de evenimente, care locuiește tot acolo, acuză un polițist că a intrat peste el,
Anchetă la Inspectoratul Județean de Poliție, preluată acum și de procurori, după ce administratorul unei locații de evenimente, care locuiește tot acolo, acuză un polițist că a intrat peste el,
Implementarea sistemului modern de colectare a deşeurilor, şi care ar fi trebuit să fie funcţional încă de anul trecut, nu face decât să blocheze foarte multe locuri de parcare dintre
Lucrări ample de investiţii în Staţia de pompare Turnul de Apă, care implică oprirea apei în 12-13.03.2025 (24 ore), anunţă Apă Canal Galaţi! “Staţia de pompare Turnul de Apă se
Mocăniţă Alexia-Oana (Mao), studentă la Facultatea de Arte Galaţi (UDJG), a urcat pe scena X Factor, duminică, 09 martie 2025, la Antena 1, aşa cum Monitorul de Galaţi a anunţat
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare de vreme severă imediată (nowcasting), de tip COD GALBEN, valabilă până la ora 10:00, pentru judeţul Galaţi, respectiv municipiul Galaţi şi
La sfârşitul lunii ianuarie 2025, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi erau înregistraţi 10319 şomeri (din care 4251 femei), rata şomajului fiind de 6,22% (calculată
De 8 Martie, echipa cotidianului Monitorul de Galaţi urează tuturor femeilor LA MULŢI ANI!
8 MARTIE – Flori, zâmbete, surprize în mişcare! În data de 8 martie 2025, de Ziua Internaţională a Femeii, Transurb SA Galaţi, în colaborare cu Avon Cosmetics România, florăria Atelierul
Marius Marian Ştefan (foto), tânărul de 21 de ani din Băleni, a fost arestat preventiv.“Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:La
Victima este o bătrână, în vârstă de 80 de ani, din comuna Băleni. Femeia locuia singură, într-o casă de la marginea localităţii (foto deschidere). Ea a fost atacată în propria