Conducerea Apă Canal a anunţat că în data de 8 iulie, între orele 8 şi 24, va întrerupe furnizarea apei potabile pentru consumatorii care sunt alimentaţi din staţia de pompare
Conducerea Apă Canal a anunţat că în data de 8 iulie, între orele 8 şi 24, va întrerupe furnizarea apei potabile pentru consumatorii care sunt alimentaţi din staţia de pompare
12 asociaţii de locatari sau proprietari din Galaţi nu mai primesc vreo picătură de apă rece, motivul fiind cel legat de datoriile mari acumulate către Apă Canal. Cele 12 asociaţii
Înainte de a fi soluţionate contestaţiile, procentul de promovabilitate pentru sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2011, la nivel naţional, este de 44,47%. Până în momentul acesta, nu s-a mai înregistrat un
Primarul Dumitru Nicolae este pe departe cel mai avut angajat al Primăriei în fruntea căreia se află la cel de al treilea mandat, în timp ce cei doi viceprimari, unul
Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a organizat ieri o conferinţă de presă la Baia Comunală, care este închisă de ani buni. Nu a făcut-o pentru a le da reprezentanţilor mass media o
Primarul Dumitru Nicolae, Consiliul Local şi doi consilieri locali ai PDL, şi anume Viorel Trif şi Radu Gheorghe, au fost daţi în judecată de o firmă gălăţeană, care a introdus
Semnalul de alarmă este tras de directorul adjunct al Administratei Zonei Libere Galaţi, Claudiu Brânzan, care s-a arătat îngrijorat de faptul că Agenţia Regională pentru Protecţia Mrediului Galaţi nu a
Deşi inspectorii şcolari generali din toată ţara au anunţat cu surle şi trâmbiţe că vor fi montate camere web în sălile de examen la bacalaureat şi la titularizare, iată că
Pe data de 23 iunie, la nivelul Spitalului municipal „Anton Cincu” Tecuci s-a dat startul mult aşteptatului concurs ce avea ca obiect ocuparea fotoliului de manager al bătrânului aşezământ spitalicesc
Viorel Gheorghiţă, directorul DSV Galaţi, este acuzat de procurorii DNA Galaţi de dare şi luare de mită, două infracţiuni de şantaj, abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la infracţiunea